Amenajarea unor noi centrale de cartier și a unor grădinițe, pasajul Podul Viilor, arcul Lunca Argeșului și continuarea lucrărilor la infrastructura axială sunt doar câteva dintre prioritățile investiționale pentru 2011. Anul viitor, bugetul municipiului Pitești va fi cu 10% mai mic decât cel de anul acesta.
Dintre obiectivele cu finanțare europeană, amenajarea parcului “Lunca Argeșului” este proiectul ce cel mai apropiat termen de demarare: primăvara anului 2011, lucrările urmând să se închei după un an. „Lunca Argeşului” se va întinde pe 24 de hectare de teren şi va fi cel mai mare parc al Piteştiului. Proietul suna promiţător încă de anul trecut, de când a fost anunțat de municipalitate: alei pentru promenadă, băncuţe, faleză, locuri de joacă, zone pentru pescuit, toate amenajate preponderent din fonduri europene, pe malul Argeșului. Investiţia este evaluată la câteva milioane de euro: 98% vor fi bani de la Comisia Europeană şi numai 2% fonduri de la bugetul local.
“Contractul pentru parcul Lunca Argeșului va fi semnat înainte de 15 ianuarie 2010. Lucrările vor începe în prima parte a anului viitor. Printre prioritățile lui 2011 se mai numără monotorizarea video și modernizarea Parcului Ștrand, realizarea infrastructurii axiale ( Vasile Pârvan, Războieni, Exercițiu, Finanțe, Brătianu, Calea București ), reabilitarea celor două poduri de peste Râul Argeș și Râul Doamnei dar și alte proiecte de interes pentru piteșteni”, anunță primarul Piteștiului, Tudor Pendiuc.
Tot anul viitor, anunță autoritățile locale, vor începe și lucrările de ridicare, deasupra celei mai mari mari intersecţii a Piteştiului, a unui pasaj menit să preia jumătate din traficul care face din zona Podul Viilor cel mai aglomerat nod rutier al oraşului. Lucrările vor demara în vară şi vor dura aproape doi ani. Valoarea estimată a investiţiei este de a 7,6 milioane euro. Și î