Fostul preşedinte moldovean este sceptic cu privire la şansele de reuşită ale noii coaliţii de centru-dreapta formate la Chişinău, relatează Realitatea.net.
Liderul comuniştilor din Republica Moldova, fostul preşedinte Vladimir Voronin, s-a declarat sceptic în privinţa şanselor ca noua coaliţie de centru-dreapta, formată joi, să depăşească blocajul politic, apreciind că ea reprezintă o "prelungire a acelor conflicte".
Voronin şi-a exprimat regretul că "partidul care a câştigat ceva important este ignorat total", referindu-se la partidul său, care va rămâne în opoziţie. "Nu aşteptăm nimic de la această coaliţie. Asta e prelungirea acelor conflicte. Nu cred că se va depăşi blocajul politic", a declarat Voronin într-o pauză a şedinţei Parlamentului de pe urma căreia se aşteaptă alegerea preşedintelui forului legislativ.
În ceea ce priveşte şansele de a fi ales şeful statului, Voronin a fost rezervat şi a făcut declaraţii ambigui, dând de înţeles că sunt posibile răsturnări de situaţii. "Nu pot să spun dacă vor fi alegeri anticipate. Dacă cineva se trezeşte peste noapte din această Alianţă de dreapta. În negocierile PCRM cu PD s-a ajuns până la ultimul punct", a subliniat el. Astfel, Voronin a spus că fuseseră puse la punct "şi acordul, şi mecanismul de repartizare a comisiilor, şi organigrama guvernului, şi structura fiecărui guvern separat".
Fostul şef al statului a mai declarat că nu doreşte să vorbească despre viitorul preşedinte, pentru că "niciodată în politică nu poţi să spui cu certitudine anumite lucruri". Pe de altă parte, vicepreşedintele Partidului Democrat, Dumitru Diacov, a declarat că este posibil ca PCRM-ului să-i fie oferite funcţii pentru a vota preşedintele ţării. "Se discută despre funcţia de prim-vicepremier pentru reintegrare", a precizat el.
Fostul preşedinte moldovean este sceptic cu privire la şansele de reuşită ale