Imi este greu sa urez oricui traieste in Romania "La multi ani!". O urare considerata de bine, ani si ani la rand, s-a transformat acum aproximativ intr-o injuratura. Cine si-ar dori sa traiasca mult aici, cand a vazut ca la bine nu are oricum nicio sansa? Si totusi, de ce am putea sa ne agatam sa speram, sa credem in viitor, in ciuda celor care ne conduc si ne-au lasat fara speranta?

Pana la urma unde este raul? Ce trebuie sa facem ca sa reusim si noi sa scoatem capul din fundul istoriei la lumina? Sa nu mai fim ultimii in toate cele bune si primii in Europa si in lume cand e vorba de cele rele. Sa le uram "La multi ani!" actualilor guvernanti? Sa speram si sa mai credem in ei, pentru a cata oara?, ca pana la urma vor aparea si roadele?

Sa continuam sa rabdam si sa inghitim, asa cum am facut-o toata viata noastra in istorie, si sa ii lasam sa ne faca praf, si tara si pe noi si viitorul copiilor nostri? Intr-un fel, ei si-au facut-o cu mana lor, iar de pierit, daca o vor face, se va intampla sa fie tot pe limba lor.

Ei singuri s-au decredibilizat, ei au ucis orice urma de incredere in randul poporului. Prin minciunile constant si candid sustinute, garnisite doar cu mult tupeu, si prin haosul promovat ca politica de stat, din cauza lipsei unei viziuni coerente si competente si a oamenilor pregatiti, echipa lui Traian Basescu si Emil Boc a reusit inevitabilul - sa ingroape pana si speranta celui mai bine intentionat, mai credul si sincer sustinator al lor.

In atare conditii, ce ne facem? Le uram "multi ani!", asa cum singuri isi ureaza in congresele PD-L sa guverneze 20 de ani de acum inainte ca un Soare in galaxie, sau ne uram noua putere sa ii si sa le rabdam rezultatele incompetentei ridicata la rang de reforma si modernizare a statului?

Pana la urma romanii se invata cu toate, iar rabdatul este arma sa sec