Sărutul de la miezul nopţii marchează nu numai sentimentele care ne leagă de persoanele respective, ci şi modul în care vor evolua relaţiile noastre cu oamenii în cauză în timpul anului care tocmai începe. Cu alte cuvinte, este de dorit ca la cumpăna dintre ani, persoana iubită să fie lângă tine.
O altă superstiţie este legată de bani. Astfel, este bine ca noul an să te găsească având ceva bani în buzunar, pentru a nu duce lipsă de ei tot anul. Suma nu contează e vorba doar de idee, aşa încat câteva monede sunt suficiente.
În măsura în care acest lucru este posibil, încearcă să-ţi achiti toate datoriile până la miezul nopţii. Cel putin aşa este superstiţia, care în mod evident nu ţine cont de eventualele rate la bancă. O superstiţie derivată din cea anterioară spune să nu dai bani pe 31 decembrie sau pe 1 ianuarie, altfel vei avea probleme financiare şi datorii tot anul.
Se spune că prima persoană care îţi intră în casă dupa miezul nopţii va influenţa ceea ce ţi se întamplă în noul an. Pentru o femeie, ideal ar fi să intre un bărbat înalt, brunet (se spune că blonzii şi roşcatii sunt aducători de ghinion, iar femeile de asemenea), iar dacă acest oaspete aduce cu sine o crenguţa de vâsc, pâine şi sare, sunt toate şansele ca noul an sa fie cel mai bun din viaţa ta de pâna acum.