La sfârşitul secolului al XIX-lea, capitala Principatelor Unite se afla într-o perioadă intensă de dezvoltare. Lucrurile păreau a se schimba peste noapte. În 1872 fusese inaugurată, astfel, prima linie de tramvai cu cai, numită tramcar, ce funcţiona pe traseul Gara de Nord-Calea Griviţei-Strada Luterană-Teatrul Naţional-Sfântul Gheorghe. Cinci ani mai târziu, capitala avea aproape 180.000 de locuitori, iar în 1878 numărul caselor se apropia de 32.000. Tot în această perioadă, informaţiile, imaginile şi datele istorice cu şi despre Bucureşti, foarte sărace până atunci, încep să se înmulţească: fotografii vremii devin interesaţi de vedute – imagini de tip vedere, cu hanuri, biserici, poduri, gări, peisaje sau diferite cartiere ale oraşului. Printre aceştia, şi Franz Duschek, născut în jurul anului 1830, la Budapesta. Franz Duschek, proprietarul unuia dintre cele mai importante studiouri din Capitală, a început să fotografieze în 1870 hanuri, biserici, spitale şi case din Bucureşti. Artistul a reuşit să surprindă transformările care afectau arhitectura, dar şi aspectele vieţii de zi cu zi în Capitală, fiind atent în egală măsură la calităţile documentare şi estetice ale fotografiilor sale. Spre deosebire de Carol Szathmari şi Ludwig Angerer, care au preferat să realizeze panorame – fotografiile lor erau surprinse din cele mai înalte puncte ale oraşului: de pe Teatrul Mare, din Clopotniţa Mitropoliei sau de pe Dealul Spirii –, Duschek a ales o manieră diferită de abordare. El nu căuta unghiuri care să îi permită o vedere de ansamblu, ci prefera cadre mai apropiate, în care se pot observa detaliile şi scenele cotidiene ale oraşului. Calea Victoriei, la finalul secolului al XIX-lea Oraşul imortalizat de Duschek începuse deja să capete un aer occidental; era mai degrabă un amalgam de vechi şi nou. În centru apăruseră localuri, terase, hoteluri şi restaurante. Aşa cum