"Omul valorează exact ce poate deveni". Maxima îi aparţine lui Antoine de Saint-Exupery, iar eu o văd pentru prima dată într-un atelier de creaţie din Penitenciarul Rahova. Sursa: masterprobatiune.wordpress.comSursa: masterprobatiune.wordpress.comSursa: masterprobatiune.wordpress.comSursa: masterprobatiune.wordpress.comSursa: masterprobatiune.wordpress.com

1 /.

E opt şi ceva dimineaţa, vreo câteva zile până la Crăciun, iar eu şi câţiva voluntari de la "Youth for Justice" intrăm în penitenciarul Rahova pentru a petrece câteva ore cu deţinuţi cu vârste cuprinse între 18 şi 21 de ani. Până în urmă cu câteva luni, nu înţelegem de ce se găsesc tineri care să îi ajute pe deţinuţi. Gândeam că nu sunt ei primii care au nevoie de ajutor, când dincolo de zidurile astea înalte de beton sunt copii orfani ori ai străzii, mame bătute de bărbaţi sau alte cazuri sociale.

Cum să te întorci în "cel mai urât loc din lume"

Aproape toţi oamenii ăştia, deţinuţii, îşi merită pedeapsa. Chiar dacă au 16, 18, 21, 30 sau 60 de ani. Cu câteva zile înainte de vizită, la teatrul Notarra din Bucureşti, participasem la o expoziţie de fotografie carcerală, imagini surprinse de studenţi ai masterului de probaţiune de la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii Bucureşti. De acolo, am reţinut câteva instantanee inspirate, dar şi câteva vorbe ale lectorului Ioan Durnescu. Care, printre altele, a dat glas următoarei statistici, care m-a pus pe gânduri: la doi ani după eliberare, unul din doi deţinuţi se întoarce după gratii.

Pe coridoarele înguste de la Rahova lumina ajunge cu greu. Un deţinut care a făcut curat în camera în care urmează să intrăm ne vede că nu suntem de-ai locului şi ne-o spune direct: "Ăsta e cel mai urât loc de pe pământ". Cam aşa cred toţi. Şi, totuşi, jumătate dintre ei se întorc aici. Iar statul plăteşte mii de lei pe lună