În preajma Primului Război Mondial, ultimul împărat al Rusiei, Nicolae al II-lea, interzicea producerea şi comercializarea producţiei alcoolice pe întreg teritoriul Rusiei. Avantajele imediate ale măsurii (disciplina şi moralul ridicat) erau umbrite însă de o serie de consecinţe nedorite (reducerea drastică a veniturilor bugetare şi contrabanda). Pe de altă parte, abstinenţa forţată a sporit agresivitatea şi radicalismul ruşilor tot mai nemulţumiţi de mersul războiului şi de problemele pe care acesta le-a generat. Apariţia lui „homo ebrius” nu a fost o cauză a Revoluţiei, dar a constituit un catalizator al evenimentelor tragice ce au urmat... Adoptarea legii prohibiţiei fost o decizie temerară, menită să asaneze societatea, lovită de un viciu „secular”, actul fiind salutat de o bună parte a societăţii ruseşti şi chiar de comunitatea internaţională. Prim-ministrul britanic Lloyd George spunea despre legea anti-alcool în Rusia că este „cel mai măreţ act de eroism naţional pe care-l cunosc”. Adio alcool, adio o treime din veniturile bugetare. A meritat? Componenta economică a deciziei a fost însă extrem de importantă, deoarece, angajându-se într-un conflict militar de proporţii, Rusia se priva conştient de un articol care-i aducea circa o treime din veniturile bugetare. Deja la un an de la adoptarea legii, unul dintre deputaţii ruşi scria că Rusia este singura ţară din istorie care renunţă la principala sursă de venit în perioada de război. Într-adevăr, problemele cu care s-a confruntat Rusia în război şi pe care le-au resimţit Aliaţii săi au fost în strânsă legătură cu penuria de resurse. A avut de suferit şi România, atât în timpul campaniei lui Brusilov, atunci când a luat decizia de intrare în război (la un moment dat, unităţile ruseşti din Galiţia aveau o singură puşcă la 4-5 soldaţi, fapt care a compromis ofensiva), dar mai ales în timpul bătăliei pentru Moldova