Detaşată de Ţara Moldovei în 1812, regiunea pruto-nistreană, numită de noile autorităţi Basarabia, a fost treptat limitată în contactele ei cu românii de peste Prut. De atunci, provincia răsăriteană a Moldovei a avut o „istorie paralelă” cu cea a Principatelor Române, fiind puţine momentele când destinul lor putea să se intersecteze. Una dintre acele rare ocazii a fost Războiul ruso-turc din 1877-1878.
Războiul ruso-turc din 1877-1878 a constituit un rezultat al evoluţiei „chestiunii orientale”. Reformele „modernizatoare” declarate de Imperiul Otoman nu au satisfăcut noile entităţi etno-politice din Balcani, fapt care a generat o mişcare de rezistenţă extrem de virulentă din partea lor. În 1875 se răscoală Bosnia şi Herţegovina, iar peste un an şi bulgarii. Reacţia extrem de dură, invers proporţională cu aspiraţiile europene ale guvernului turc, ce a condus la măceluri organizate în provinciile răsculate, a fost privită în capitalele europene drept un afront, deoarece nu putea fi justificată în faţa opiniei publice, un factor care începea să joace un rol din ce în ce mai important în lumea modernă. Mult mai complicată era situaţia în Rusia. Reformele modernizatoare demarate de Alexandru al II-lea necesitau un grad sporit de mobilizare a societăţii, care putea fi asigurat atât pe plan politic, cât şi pe cel simbolic. Un rol important l-a jucat aici dorinţa de a diminua memoria traumatică a Războiului Crimeii, prin reluarea iniţiativei în „problema orientală”.
(Ilustraţie de la 1877, intitulată „Situaţia la Marea Neagră”: un bărbat având desenată pe cap o semilună se ridică încet din Marea Neagră, în vreme ce un vultur cu două capete se apropie vrând să fure semiluna. Vulturul cu două capete simbolizează ţările din zona Mării Negre, în vreme ce ursul din depărtare reprezintă Rusia. Omul cu semiluna în creştet simbolizează un Imperiu otoma