Singura soluţie rămasă la îndemâna românilor care vor un loc de muncă sau o pâine mai ieftină anul acesta este speranţa. Speranţa că 2011 va fi mai bun şi încrederea în propriile forţe. Acesta este mesajul de început de an trimis de şeful statului, preşedintele Traian Băsescu. "Să avem încredere în forţa, creativitatea şi determinarea cetăţenilor României!", se precizează în comunicatul de presă emis de preşedinţie.

Cei mai mulţi dintre români au încredere şi în forţa, şi în creativitatea, şi în determinarea proprie. Problema este că nu au încredere în stat. Un stat care este şi slab, şi îngust în viziune, şi reticent la orice fel de schimbare care ar presupune mai multă muncă din partea angajaţilor proprii.

Dacă îndemnul cu încrederea în forţele proprii are logica lui, cel privind speranţa este absurd. Acelaşi preşedinte care a declarat de nenumărate ori că marea greşeală făcută de România în perioada de creştere economică record a fost tocmai optimismul fără acoperire îndeamnă acum la optimism. Boala a fost transformată în tratament.

Declaraţia este cu atât mai greu de înţeles cu cât şi situaţia este cu totul alta. După doi ani în care mediul privat a pierdut peste 600.000 de angajaţi, în care ratele la creditele în valută s-au dublat, aproape toate taxele şi impozitele au crescut şi în care evitarea falimentului naţional a fost posibilă doar prin creditarea statului cu zeci de miliarde de euro de către bancheri, nu poţi cere nimănui să aibă speranţe.

Speranţe, mari de altfel, au fost şi în 2009, când, la începutul anului, oficialii de la palatele Cotroceni şi Victoria spuneau că România va fi ocolită de criză. A urmat o recesiune severă de peste 7% din PIB. Speranţe au fost şi în 2010, când, cu acordul cu FMI pe masă, românii s-au aşteptat ca statul să lase, în sfârşit, mediul privat să respire, să îi ajute, într-un fel sau altul, să trăi