O fotografie-document: faţă-n faţă, doi fraţi cărora literatura română le datorează enorm, Radu Tudoran (stânga) şi Geo Bogza / Foto: Ionel Cucu • Jurnalul Naţional: În prefaţa pe care o semnaţi actualei apariţii BPT folosiţi de două ori expresia “de altădată”, al cărei sens mă duce cu gândul, duios, la poveşti, la Villon, la romanţe. V-aţi intitulat prefaţa “Un roman de altădată şi puterea lui de seducţie”, iar spre finalul ei afirmaţi: “Autorul povesteşte, nu comentează. Şi o face cu artă, ca maeştrii de altădată ai scrisului”. Ce înseamnă, în plină epocă postmodernă, puterea de seducţie a unui roman de altădată?
Alex. Ştefănescu: Am numit “Un port la răsărit” “un roman de altădată” nu numai pentru că a fost scris cu şapte decenii în urmă, ci şi fiindcă aminteşte, prin arta povestirii, de vremurile bune ale romanului. Eu nu am – cum au spus-o, tendenţios, adversarii mei literari – o mefienţă faţă de postmodernism; consider acest curent un paradis al jocului de-a literatura, populat de foşti studenţi de la Litere care la vârsta de 50 de ani refuză încă să se maturizeze. Cunosc oameni de aceeaşi vârstă care se uită la filmele de desene animate sau sunt pasionaţi de jocurile pe calculator, ceea ce mi se pare un mod simpatic (deşi cam iresponsabil) de a trăi viaţa.
"«Un port la răsărit» este unul dintre puţinele romane româneşti care se citesc cu pasiune. Locul său este în colecţia «Biblioteca pentru toţi», adică exact acolo unde a ajuns acum" Citindu-l pe Radu Tudoran regăsim, cu plăcere, vocaţia iniţială a romanului (şi a preromanului) care constă în descrierea (crearea) unor personaje şi povestirea (inventarea) unor întâmplări demne de interes (sau care devin demne de interes prin ingeniozitatea relatării). De la Homer la Thomas Mann, toţi marii creatori de epică din istoria literaturii universale asta au făcut: au captat atenţia publicului cu istori