Peste 14.000 de copii abuzaţi, neglijaţi sau singuri au sunat anul trecut la Telefonul Copilului (116.111). E însă nevoie de donaţii pentru dezvoltarea proiectului.
"Alo, Telefonul Copilului, bună ziua!", se aude imediat după primul ţârâit al telefonului. "Da, mami e cu tine? Mi-o dai pe mami la telefon?", continuă conversaţia. Şi telefonul sună permanent, uneori cei care sunt la celălalt capăt nu fac decât să respire puţin în telefon şi apoi să închidă. Sunt telefoane de verificare, cei care sună vor să ştie dacă e într-adevăr cineva la capătul firului, ca să-i ajute la nevoie.
Ar putea părea o joacă de copii, dar în cămăruţa mică în care cele patru fete răspund la telefon se hotărăsc vieţile unor micuţi care îşi pun toată nădejdea în vocea care se aude. Ca într-un dispecerat al poliţiei sau al pompierilor, consilierele de serviciu sunt acolo ca să salveze vieţi.
Decembrie, cea mai grea lună
"Alo, am 11 ani şi vreau să mă sinucid, viaţa mea nu mai are sens", s-a auzit într-o zi la telefon vocea speriată a unui copilaş. Acum e ceva mai linişte, dar luna decembrie rămâne una dintre cele mai grele. Pe lângă colindele cântate de voci cristaline, poeziile recitate cu emoţie sau doar poveştile prichindeilor cu chef de vorbă, la Telefonul Copilului se aud poveştile triste ale copiilor care au de luptat cu sărăcia, neglijenţa părinţilor, discriminarea colegilor, abuzul sexual şi emoţional, bătăile crunte.
Puşi în situaţia de a fi oameni mari, deşi unii dintre ei nici n-au împlinit 10 ani, copiii apelează la singurul număr de telefon care cred ei că poate ajuta.
La 116.111 au sunat, în 2010, peste 14.000 de copii, un bilanţ trist al unei societăţi care are încă multe probleme. Pentru a putea însă să-şi extindă proiectul, reprezentanţii celor de la Telefonul Copilului au nevoie de donaţii. Puteţi ajuta un co