- Cultural - nr. 696 / 4 Ianuarie, 2011 Nu merg niciodata la munte in vacanta, fara a cunoaste, in diverse statiuni, Casa de Cultura sau unele locuri unde au loc acte de cultura, fie ca sunt expozitii de pictura, de carte, concerte clasice sau de muzica folk, biblioteci etc. La fel am facut si acum. Am vazut din prima zi a sederii mele acolo afisul cu spectacolul dat de Vasile Seicaru. Voiam sa merg, fireste, mai ales ca era intrarea libera si, in cazul in care inca ne mai sunt taiate salariile profesorilor cu 25 %, acesta era un atu important. La multe dintre marile spectacole date de sarbatori nu am acces, uneori, din cauza preturilor mari, desi ma bucur mult la aparitia oricarui act de cultura. Am intrebat cateva persoane unde este Casa de Cultura, pana sa gasesc un localnic care sa stie sa imi raspunda. M-am mai plimbat pret de cateva ore si am gasit apoi. Era tarziu, era intuneric, nu ma gandeam sa mai gasesc pe cineva, dar dincolo de intrare se vedea o luminita difuza si m-am gandit sa intru. Am intrat. Privirea mi-a fost atrasa de un brad urias, impodobit foarte tare, multa beteala, globuri, stelute, bomboane de pom. In ansamblu, era dragut, dar mult prea impodobit pentru gustul meu. Aveam sa il cunosc si pe cel care impodobise bradul, directorul Casei de Cultura, un domn tanar, amabil, cu care am stat de vorba pret de vreo jumatate de ora, care mi-a dezvaluit o parte dintre tainele profesiei sale, am discutat vrute si nevrute, mi-am gasit colega pe care, de cate ori am venit in Predeal (de vreo doi ani incoace), speram sa o descopar, profesoara de romana din localitatea mea natala, casatorita in Predeal, si cu care nu mai vorbisem de cand s-a casatorit. Nu puteam ramane mai mult decat stabilisem, am plecat, cu invitatia din partea domnului director si cu ferma mea promisiune de a reveni. A doua zi am intarziat putin. Lumea era deja adunata in fata Casei de