Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primarul Craciunescu a facut bilantul anului 2010

Publicat in Buna Ziua Iasi, marți 4 ianuarie 2011 ·

La inceputul acestui an, primarul Grigore Craciunesu a prezentat bilantul pe intreg anul 2010. In opinia edilului-sef al Pascaniului, 2010 a fost un an extrem de greu, cu un buget mic, dar pe care a reusit sa-l imparta pe toate segmentele prioritare de care municipiul avea nevoie. E vorba de o serie de investitii care, desi nu sunt finalizate in totalitate, au prins contur si astfel pascanenii de rand se pot bucura de ele. Potrivit primarului Grigore Craciunescu cel mai greu lucru a fost disponibiliza din Primarie a unui numar de 25 persoane, lucru cerut de conducerea centrala prin punerea in aplicare a unor hotarari ce vizau o reorganizare a personalului din administratiile locale. "Anul 2010 a fost un an extrem de greu. Au scazut veniturile la primarie, sporurile personalului bugetar s-au redus drastic, am fost nevoiti sa facem disponibilizari, desi am incercat cat am putut sa nu recurgem la acest gest, dar a fost ceva inevitabil, am fost reclamati pe la diferite organe de control de consilierii PSD, peste tot ni s-au pus numai piedici. S-a incercat sa se blocheze, in ciuda perioadei grele in care ne aflam cu totii, proiectele pe care ni le-am propus sa le realizam. Chiar si asa, am reusit totusi sa trecem cu bine si am indeplinit o serie de obiective pe care actuala echipa si le-a propus. Ma refer la finalizarea unor tronsoane din Piata Vale, la Hala de lactate din Piata Deal, izolarea celor doua blocuri T6 si T7 din Deal, infiintarea unui teren de tenis modern, spatiu de joaca la blocul B11, am facut reteaua de canalizare pe strada Dragos Voda, alimentarea cu apa a caminului din Bosteni, dar si modernizarea lui, am facut investitii la scolile din Pascani, si aici reamintesc Colegiul Unirea si liceul Miron Costin, am modernizat Casa de Cultura, unde acum pascanenii se pot bucura de o galerie de arta, sala de spectacole, unde functioneaza si un cinematograf,

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod portocaliu de caniculă în vestul țării. Temperaturi de până la 37 de grade, noapte tropicală

Press Alert acum o ora
Meteorologii au emis noi coduri galben și portocaliu de caniculă. Miercuri, maximele pot ajunge și până la 37 de grade Celsius și vor fi nopți tropicale. Miercuri, valul de căldură se va extinde în toată țara. În nordul Crișanei, Maramureș, cea mai

Membrii unei familii, găsiți morți în curtea unei case din Cluj. Erau îmbrăcați în costume de baie

Ziare.com acum o ora
Toți cei trei membrii ai familiei au fost găsiți în curtea din spatele casei situate într-o pădure din Colonia Sopor, Cluj. Un vecin a fost cel care a sunat la 112 și a alertat Poliția. Bărbatul încercase să îi contacteze telefonic pe toți cei trei,

Atac cu drone rusești în cel mai occidental oraș al Ucrainei, aproape de granița cu Polonia. Un om a fost rănit

Ziare.com acum o ora
Primarul oraşului a anunțat miercuri, 19 iunie, că un atac cu drone ruseşti asupra regiunii Liov din vestul Ucrainei, care se învecinează cu Polonia, membră a NATO, a rănit un om şi a avariat o clădire rezidenţială cu mai multe etaje, relatează Reut

Bacalaureat 2024: Examenul continuă cu evaluarea competențelor digitale

Ziare.com acum o ora
Prima sesiune a examenului de Bacalaureat va continua miercuri, 19 iunie, cu evaluarea competenţelor digitale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Elevii aparţinând minorităţilor naţionale vor susţine, miercuri şi joi, şi proba pr

Un tânăr de 22 de ani a decedat, după ce a intrat cu autoturismul sub un camion, pe Autostrada A1

Ziare.com acum 29 minute
Un tânăr de 22 de ani a decedat în noaptea de marți spre miercuri, pe autostrada A1, sensul de mers Sibiu Sebeș. În timp de conducea un autoturism, acesta a intrat în coliziune cu un autocamion parcat regulamentar, arată Alba24.ro. Accidentul rutier

UPDATE - Soldat american, condamnat la aproape patru ani de închisoare în Rusia / Ar fi furat 113 dolari de la iubita sa pe care ar fi ameninţat-o cu moartea

News.ro acum o ora
Un soldat american, acuzat de furt şi ameninţări cu moartea adresate iubitei sale, a fost condamnat la aproape 4 ani de închisoare în Rusia, transmite Reuters. UPDATE: Potrivit Reuters, soldatul a fost găsit vinovat de un tribunal rus de furtul a 11

Consilierii de probațiune, protest la Guvern. Nu și-au primit integral salariile de la începutul anului

Ziare.com acum o ora
Consilierii de probaţiune protestează, miercuri, la Bucureşti, fiind programată pichetarea Guvernului, dar şi un marş către Ministerul Justiţiei, Angajaţii reclamă că nu şi-au primit integral salariile de la începutul anului şi anunţă şi forme extre

Liderii coaliţiei stabilesc astăzi data alegerilor prezidenţiale. Care sunt variantele propuse de cele două formaţiuni

Mediafax acum 57 minute
Liderii PSD şi PNL vor stabili miercuri, într-o şedinţă a coaliţiei, data alegerilor prezidenţiale. Liberalii pledează pentru organizarea acestora la sfârşit de an, în noiembrie-decembrie. Alegerile locale şi europarlamentare, spunea luni Nicolae Ci

Justin Timberlake, arestat! Megastarul a fost prins băut la volan, în New York

Cancan acum o ora
Justin Timberlake are probleme cu legea! Megastarul a fost arestat, după ce a fost prins băut la volan. Incidentul neplăcut a avut loc luni, 17 iunie 2024. Apropiații artistului sar, însă, în apărarea lui! Justin Timberlake a ieșit luni seară în ora

Horoscop pentru miercuri, 19 iunie 2024. Energia vitală este scăzută pentru unii nativi ai zodiacului

Ziua Constanta acum o ora
Berbec In prima parte a zilei sunt momente bune pentru a te ocupa de bani și bunuri comune cu alții. Achită facturi sau datorii restante, ocupă-te, în funcție de caz, de relația cu instituțiile financiare sau stai de vorbă cu cei dragi pe seama ch

Vremea

București
acum

25°
mie.

23°/36°
joi

23°/38°
vin.

20°/32°
sâm.

19°/34°
Iasi
acum

24°
mie.

19°/32°
joi

17°/29°
vin.

14°/27°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

24°
mie.

21°/26°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
mie.

18°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/28°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

24°
mie.

20°/36°
joi

22°/33°
vin.

19°/34°
sâm.

22°/39°