Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zero km de autostradă în 2011?

Publicat in Romania Libera, marți 4 ianuarie 2011 ·

Anul în curs riscă să fie încă unul în care românii nu beneficiază de kilometrii noi de autostradă. Aceasta,în pofida promisiunilor şi a banilor plătiţi statului pentru carburanţi, rovinietă şi taxe pe maşini.

Regilor asfaltului le merge bine cu marje ale profitului de până la 25%, statul strânge bani înmulţiţi din carburanţi, roviniete şi taxe pe maşini, lungimea reţelei de autostrăzi se majorează însă doar cu câteva zeci de kilometri pe cincinal. România are o reţea de puţin peste 300 kilometri, alcătuită mai degrabă din frânturi de zeci de kilometri răspândite prin ţară decât din tronsoane de autostradă legate cu cap unele de altele.

Grafice generoase

România va avea în plus, în 2011, 116 kilometri de autostradă promitea cu nici o lună în urmă Ministerul Transporturilor, într-o listă de proiecte prioritare date publicităţii. Potrivit documentului, anul acesta urmează să se deschidă circulaţiei nu mai puţin de cinci tronsoane de autostradă, anume centura Arad, Arad-Timişoara (ambele parte a autostrăzii A1), Cernavodă-Medgidia, Medgidia-Constanţa şi Centura Constanţa (incluse în A2).

Pe centura Arad încă se expropriază

Deşi ar trebui terminată peste câteva luni potrivit contractului semnat cu constructorii acesteia, pe centura Arad nu s-au terminat nici măcar exproprierile. „Mai sunt de expropriat 700 de metri liniari, iar pe porţiunea Arad-Timişoara nu s-au definitivat descărcările de sarcină arheologică. În plus, există datorii la constructori de aproximativ 9 milioane de euro. Ca urmare, sunt şanse minime ca lucrările la centura Arad şi tronsonul Arad-Timişoara să se încheie în acest an", a declarat un oficial din cadrul Companiei de Autostrăzi, sub protecţia anonimatului. Potrivit lui, doar trei sferturi din terenurile necesare construirii au fost predate consstructorului, libere de sarcini. Că autostrada s-ar putea termina de abia

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moment istoric pentru Uniunea Europeană. Încep negocierile oficiale de aderare pentru Republica Moldova si Ucraina

Ziare.com acum 2 ore
Uniunea Europeană începe oficial marţi, la Luxemburg, negocierile menite să permită Ucrainei şi Republicii Moldova membre cu drepturi depline ale UE.Negocierile de aderare dintre UE şi o ţară terţă au loc în cadrul unei conferinţe interguvernamental

Emoții pentru elevi. Astăzi, 25 iunie 2024, începe proba scrisă la Evaluarea Națională

Ziua Constanta acum 49 minute
Marți, 25 iunie 2024, încep probele scrise din cadrul examenului de Evaluare Națională. 6103 absolvenți ai clasei a VIII-a sunt așteptați să susțină testarea cunoștințelor la limba și literatura română în cele 116 centre de examen din județul Consta

Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, a fost eliberat. Australianul putea face până la 175 de ani de închisoare

Wall-Street.ro acum 15 minute
"Julian Assange este liber" şi a părăsit luni Marea Britanie şi închisoarea de înaltă securitate de lângă Londra unde a fost încarcerat timp de cinci ani, a dezvăluit WikiLeaks după anunţarea unui acord de recunoaştere a vinovăţiei cu justiţia ameri

Vreme foarte caldă, dar şi precipitaţii în luna iulie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Meteorologii au realizat prognoza pentru luna iulie. Potrivit specialiștilor, va fi foarte cald în toată țara, în special în sud și sud-est. În ceea ce privește precipitațiile, acestea pot să apară în diferite regiuni. Administrația Națională de Met

Elevii vor protesta în faţa Ministerului Educaţiei. Care sunt nemulţumirile invocate

Mediafax acum 54 minute
Membrii Uniunii Elevilor Reprezentanţi şi ai Asociaţiei Elevilor din Bucureşti şi Ilfov vor protesta în faţa Ministerului Educaţiei. Protestul se va desfăşura marţi. Elevii sunt nemulţumiţi de propunerea de statul al elevului avansată de minister.

Examenul de Bacalaureat continuă cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice. Câți candidați s-au înscris

Ziare.com acum 2 ore
Bacalaureat continuă marţi cu evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională care se va finaliza pe 27 iunie, conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Peste 134.000 de candidaţi sunt înscrişi la examenul d

ONU a publicat principalele "principii" pentru combaterea dezinformării online

News.ro acum 55 minute
ONU şi-a prezentat luni "principiile majore pentru integritatea informaţiei", care vizează în primul rând combaterea dezinformării online, în special prin regândirea modelului publicitar al platformelor şi reţelelor de socializare, informează AFP. "

Lucrări pe A1 şi pe A3. Circulaţia este restricţionată în mai multe sectoare

Mediafax acum 37 minute
Circulaţia maşinilor este restricţionată în mai multe sectoare ale autostrăzii A1 Bucureşti-Piteşti şi pe autostrada A3. Pe mai multe porţiuni ale drumurilor se fac lucrări de reparaţii. Operaţiunea se desfăşoară marţi.

Două municipii din România, incluse în „topul fericirii". Ce oraș conduce clasamentul

Ziare.com acum 14 minute
Un nou studiu prezintă orașele în care locuitorii sunt cei mai fericiți din lume. Printre acestea se află și două municipii din România. Cluj-Napoca și Brașov sunt primele orașe din România care au ajuns în topul fericirii, conform unui studiu care

Coaliţia se reuneşte pentru a stabili data alegerilor prezidenţiale, cu două variante de lucru, 15 sau 29 septembrie primul tur de scrutin

News.ro acum 23 minute
Coaliţia PSD-PNL se reuneşte, marţi, de la ora 10.00, pentru a stabili data alegerilor prezidenţiale, în urma ultimei discuţii dintre cele două partide rămânând două variante de lucru, cu 15 sau 29 septembrie primul tur de scrutin. Premierul Marcel

Vremea

București
acum

25°
mar.

21°/32°
mie.

20°/32°
joi

18°/33°
vin.

18°/32°
Iasi
acum

22°
mar.

17°/24°
mie.

16°/28°
joi

17°/30°
vin.

17°/31°
Constanta
acum

23°
mar.

21°/24°
mie.

19°/24°
joi

20°/24°
vin.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

18°/28°
mie.

18°/27°
joi

17°/27°
vin.

17°/27°
Timisoara
acum

24°
mar.

18°/34°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/29°