Compania americană Johnson & Johnson a anunţat că a încheiat un acord cu General Hospital din Massachusetts (SUA) pentru a comercializa un test sangvin capabil să detecteze chiar şi cele mai mici celule canceroase, deschizând astfel calea către o eficientizare a tratamentelor, informează Mediafax.
"Această nouă tehnologie are potenţialul de a oferi un test uşor de efectuat pentru a detecta şi număra celulele canceroase şi pentru a determina caracteristicile biologice ale acestora", a explicat Robert McCormack, directorul departamentului de inovaţii tehnologice şi strategie din cadrul companiei Veridex, o filială a grupului Johnson & Johnson specializată în efectuarea testelor in vitro.
"Există o nevoie urgentă şi tot mai mare de tehnologii de vârf şi neinvazive care să ne ajute să alegem un tratament şi să monitorizăm reacţia organismului pe parcursul maladiei", a declarat medicul Nicholas Dracopoli, directorul general al diviziei de cercetare în domeniul markerilor biologici în cadrul grupului Johnson & Johnson.
Noul test sangvin este capabil să detecteze chiar şi cele mai mici celule canceroase în sânge cu ajutorul unor markeri genetici şi al unor proteine. Testul va putea să înlocuiască în viitor tehnicile actuale de depistare a cancerului - mamografii, colonoscopii şi biopsii.
Cercetările precedente au relevat faptul că cei mai mulţi dintre pacienţii suferind de cancer prezintă în sistemul circulator celule maligne, un indicator al faptului că boala s-a răspândit deja în corp sau este pe cale să facă metastaze.
FDA, Agenţia americană în domeniul reglementării medicamentelor şi produselor alimentare, a autorizat deja comercializarea noului test, intitulat CTC (Circulating Tumor Cell), capabil să numere celulele canceroase în cazul bolnavilor suferind de cancer mamar, de prostată şi de colon, care s-au generalizat.
Prezenţa a cel