În România, una din patru gospodării depinde exclusiv de banii primiţi direct de la stat. Dependenţa de banii statului este însă, pe cât de necesară pentru unii beneficiari, pe atât de înşelătoare pentru economie. Pe termen lung nu poate însemna decât acutizarea procesului de sărăcire a populaţiei. Din ce în ce mai puţini angajaţi vor trebui să susţină din ce în ce mai mulţi beneficiari de prestaţii sociale. Iar sărăcia nu se vede doar în portofel. Când banii primiţi de la stat din prestaţii sociale reprezintă 26,7% din veniturile unei gospodării, iar administraţia publică sufocă mediul privat şi mediul politic sifonează sistematic banii publici, discuţiile privind starea precară a sistemului sanitar, a Educaţiei sau a infrastructurii nu îşi au rostul. În perioada septembrie 2008 - septembrie 2010 procentul a crescut de la 20,8% la 26,7%.
Acest procent nu reprezintă altceva decât eşecul statului în ultimii doi ani de a furniza mediului privat, românului de rând, condiţiile necesare pentru a munci, dar şi dezinteresul total al unei anumite părţi a populaţiei faţă de muncă, faţă de câştigarea, prin propriile forţe, a veniturilor necesare susţinerii unui anumit nivel de trai.
Prinşi între statul slab şi mâna întinsă a celor care nu vor să muncească, cei care muncesc, cu carte de muncă, nu au cum să producă suficient de mult pentru a fi ei mulţumiţi, dar şi pentru a mulţumi şi bugetul statului, şi pe beneficiarii prestaţiilor sociale.
O parte dintre măsurile care trebuie luate au fost deja anunţate: reverificarea dosarelor de pensionare anticipată pe caz de boală şi reevaluarea dosarelor de asistenţă socială.
Cea mai bună măsură însă, fără de care cheltuielile cu asistenţa socială vor continua să sufoce un buget prea fragil pentru o povară atât de mare, este în continuare ignorată. Repornirea economiei pare a fi în acest moment ultimul lucru la c