Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Planuri la aeroportul "Transilvania"

Publicat in Romania Libera, miercuri 5 ianuarie 2011 ·

Consiliul Judeţean Mureş vrea fonduri europene pentru extinderea pistei de la Vidrasău.

Administraţia judeţeană de la Târgu-Mureş nu renunţă la proiectele de extindere şi dezvoltare a Aeroportului "Transilvania-Târgu-Mureş" de la Vidrasău. Deşi autorităţile naţionale au scos acest aeroport de pe lista celor de interes naţional sau regional, Consiliul Judeţean (CJ) Mureş speră în continuare să obţină fonduri europene pentru dezvoltarea bazei de la Vidrasău. „Marile investiţii în aerogară le-am cam finalizat. Mai trebuie să cumpărăm autobuzele pentru îmbarcare, aşa cum cere Uniunea Europeană (UE), şi să dotăm totul cu supraveghere video, dar sperăm că vom continua şi lucrările la blocul unde ar urma să fie cazaţi piloţii dacă vor fi avioane care să gareze la Târgu-Mureş.

În schimb, aşteptăm banii europeni pentru cel mai mare proiect legat de aeroport. Este vorba de banii necesari pentru extinderea pistei, bani pe care nu îi putem asigura în prezent de la bugetul judeţului şi pe care sperăm să îi obţinem de la Uniunea Europeană în cadrul Programului Operaţional Sectorial pentru Transporturi", a declarat vicepreşedintele CJ Mureş, Cristian Chirteş, potrivit căruia administraţia judeţeană a depus deja un proiect în acest sens, cu o valoare totală de circa 38 milioane de euro. Vicepreşedintele CJ Mureş este de părere că discuţiile pe tema asocierii dintre administraţiile judeţene de la Cluj şi Târgu-Mureş pe marginea dezvoltării aeroportului de la Vidrasău nu periclitează proiectul.

Consiliul Judeţean Mureş vrea fonduri europene pentru extinderea pistei de la Vidrasău.

Administraţia judeţeană de la Târgu-Mureş nu renunţă la proiectele de extindere şi dezvoltare a Aeroportului "Transilvania-Târgu-Mureş" de la Vidrasău. Deşi autorităţile naţionale au scos acest aeroport de pe lista celor de interes naţional sau regional, Consiliul Judeţe

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE UDPATE Alegeri Locale-Europarlamentare 2024. România merge la vot! Preşedintele Iohannis, liderii marilor partide şi peste un milion de cetăţeni au trecut deja pe la urne / Sudul s-a mobilizat, Capitala se urneşte mai greu / Tot ce trebuie să ştii despre vot: secţii de votare, prezenţă, candidaţi, declaraţii

Mediafax acum 14 minute
Alegeri Locale Timişoara 2024. Vezi candidaţii pentru funcţia de Primar al Timişoarei şi Consiliul Judeţean Timiş  Alegeri Locale Cluj-Napoca 2024: Care sunt candidaţii pentru Primăria Cluj-Napoca şi pentru Consiliul Judeţean CLUJ Alegeri Locale Iaş

Nicolae Robu: „Am votat pentru o şansă pentru Timişoara”

Press Alert acum 20 minute
Foto: Virgil Simonescu Nicolae Robu, candidatul PSD-PNL la Primăria Timişoara, a votat în această dimineaţă la secţia de la Şcoala Generală Nr. 30. Fostul primar a sosit la secţie la ora 9, alături de soţie şi colegii de partid. „Am votat pentru o ş

Iohannis: Vă invit pe toţi să poftiţi la vot, este extrem de important

Mediafax acum 38 minute
„Este o zi importantă astăzi, o zi în care alegem pe cei care conduc comunităţile în care trăim şi pe cei care ne reprezintă în Parlamentul European”, a declarat preşedintele la ieşirea din secţia de votare. Şeful statului a votat puţin după ora 9.0

MAI 665 de sesizări vizând incidente electorale, în ultimele 24 de ore (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Pe parcursul nopții, nu au fost înregistrate incidente care să vizeze securitatea sediilor secțiilor de votare, iar în această dimineață, efectivele Ministerului Afacerilor Interne care au asigurat măsurile de protecție le-au predat președinților bi

ALEGERI 2024 - Prezenţa la vot în prima oră de la deschiderea urnelor pentru alegerile locale şi europarlamentare - 2% / La secţiile din afara ţării, au votat la europarlamentare peste 4.000 de persoane

News.ro acum o ora
Prezenţa la vot în prima oră de la deschiderea urnelor, la nivel naţional, este de 2%, atât pentru alegerile locale, cât şi pentru cele europarlamentare. Conform statitsticilor, peste 350.000 de români au votat de la ora 7.00, când s-au deschis secţ

ALEGERI 2024 - Premierul Ciolacu: Am votat româneşte, am votat pentru o voce puternică în Parlamentul European şi nu în ultimul rând pentru investiţii, pentru autostrăzi, pentru şcoli, pentru spitale, pentru reindustrializarea României

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat duminică, după ce şi-a exercitat dreptul de vot la alegerile locale şi europarlamentare, că a votat româneşte, pentru o voce puternică în Parlamentul European şi nu în ultimul rând pentru investiţii, pentru autost

Nicolae Ciucă: Am votat pentru o Românie PUTERNICĂ într-o Europă unită. Este un drum de la care nu trebuie să ne abatem, indiferent cât zgomot se face

Gandul acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat duminică, după ce și-a exercitat dreptul de vot, că a „votat pentru dezvoltarea României, pentru o viață mai bună în fiecare comunitate, am votat pentru siguranța românilor, pentru păstrarea valorilor”. Li

George Simion, după vot: Tot ce ne dorim este un proces electoral democratic

Mediafax acum o ora
„Tot ce ne dorim este un vot corect, tot ce ne dorim este un proces electoral democratic”, a declarat George Simion, după vot. El a anunţat că a votat în Bucureşti pentru europarlamentare şi că va merge în Vrancea să voteze la alegerile locale. „Am

Sebastian Burduja: Am votat pentru viitor

Mediafax acum 14 minute
„Am votat pentru viitor, am votat pentru schimbare, am votat pentu toţi bucureştenii”, a declarat Sebastian Burduja, la ieşirea de la vot. Candidatul PNL la postul de primar general al Capitalei a spus că are încredere în bucureşteni şi i-a chemat p

ALEGERI 2024 - Preşedintele unei secţii de votare din judeţul Vaslui, înlocuit pentru că era băut

News.ro acum 37 minute
Preşedintele unei secţii de votare din judeţul Vaslui a fost schimbat pentru că era băut.

Vremea

București
acum

26°
dum.

19°/34°
lun.

20°/37°
mar.

20°/34°
mie.

21°/33°
Iasi
acum

24°
dum.

17°/28°
lun.

17°/33°
mar.

18°/30°
mie.

17°/23°
Constanta
acum

28°
dum.

19°/28°
lun.

21°/26°
mar.

20°/27°
mie.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

16°/27°
lun.

16°/28°
mar.

14°/24°
mie.

15°/19°
Timisoara
acum

23°
dum.

20°/31°
lun.

20°/32°
mar.

17°/29°
mie.

16°/22°