Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Evaziunea fiscală a intrat în vizorul Guvernului

Publicat in Jurnalul, miercuri 5 ianuarie 2011 ·

Guvernul va forma un grup de lucru care să stabilească procedurile de impozitare a veniturilor nedeclarate şi va solicita asistenţa tehnică de la Banca Mondială. Ajutorul extern se referă atât la elaborarea actului normativ, cât şi la instruirea angajaţilor care vor fi implicaţi în acţiunea de control. „Am decis formarea unui grup de lucru care va elabora normele de aplicare a modificărilor la Codul Fiscal privind impozitarea veniturilor nedeclarate. Forma elaborată a acestor norme va fi discutată în ianuarie cu experţii Băncii Mondiale, instituţie care va oferi asistenţă tehnică la ela­borarea acestor norme, precum şi asistenţă în instruirea personalului”, a declarat ministrul Finanţelor.

El a amintit că la nivelul ministerului va fi format un departament, alcătuit din specialişti ai Ministerului Finanţelor şi ai Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care se va ocupa de impozitarea veniturilor nedeclarate.

Fiscul mai doreşte şi să modifice Co­dul Fiscal, astfel încât să în­lo­cu­ias­că sistemul de stabilire prin autoimpunere a impozitului pe venit, introdus pentru veniturile realizate începând cu 1 ianuarie 2010, cu sistemul de stabilire a impozitului pe cale administrativă, de organul fiscal. Adică, contribuabilul să nu-şi mai estimeze singur veniturile, ci acestea să fie stabilite de Fisc în funcţie de natura activităţii.

ANAF vrea ca persoanele care lucrează în străinătate să-şi declare veniturile din salarii şi alte re­mu­ne­raţii similare obţinute de persoane fizice rezidente în România pentru activitatea salarială sau dependentă desfăşurată în ţările cu care există convenţie de evitare a dublei im­pu­neri. Pentru aceasta, for­mularul 251 va fi adaptat.

Guvernul va forma un grup de lucru care să stabilească procedurile de impozitare a veniturilor nedeclarate şi va solicita asistenţa tehnică de la Banca Mondială. Ajutorul extern se

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Joe Biden dă de înţeles că premierul Israelului prelungeşte războiul din Gaza pentru a se salva politic

Mediafax acum o ora
Preşedintele Statelor Unite, Joe Biden, l-a criticat pe Benjamin Netanyahu într-un interviu acordat revistei Time publicat marţi/ Biden afirmă că există "toate motivele" pentru a concluziona că premierul israelian a prelungit războiul din Gaza pentr

Novak Djokovic s-a retras de la Roland Garros. Sârbul va pierde poziţia de lider mondial

Mediafax acum 12 minute
După ce a luptat timp de cinci seturi pentru a-l învinge pe argentinianul Francesco Cerundolo, Novak Djokovic se retrage de la Roland Garros. Cauza este o accidentare la meniscul genunchiului drept. Sârbul îşi va pierde astfel poziţia de lider mondi

Un copil de un an și jumătate, vaccinat cu o doză de ROR, a murit de rujeolă. Aproape 800 de noi îmbolnăviri în ultima săptămână

HotNews acum 12 minute
​791 de cazuri noi de rujeolă s-au înregistrat în ultima săptămână în România, iar un băiețel de un an și jumătate din judeţul Constanţa, fără comorbidităţi cunoscute și vaccinat cu o doză de vaccin ROR, a murit, arată datele Institutului Național d

Elena Udrea a scăpat definitiv de dosarul Hidroelectrica, după ce faptele s-au prescris. ICCJ a decis însă că ea trebuie să plătească prejudiciul de 3,4 milioane de euro

HotNews acum 2 ore
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a dispus marţi încetarea procesului penal împotriva Elenei Udrea în dosarul Hidroelectrica, în care a fost acuzată de trafic de influenţă şi de spălare de bani, în legătură cu suma de 5 milioane de dolari p

Răsturnare de situație în cazul elevului care ar fi fost violat în toaleta unei școli din București! Incredibil ce au stabilit procurorii

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au finalizat dosarul ce vizează presupusele abuzuri sexuale comise asupra unui minor la o şcoală gimnazială din sectorul 1 Bucureşti. Potrivit unui comunicat oficial, la data de 03.

Avocata din Iași care a izbit intenționat cu mașina un motociclist, reținută 24 de ore. Cum a ajuns în arestul Poliției VIDEO

Ziare.com acum o ora
O avocată din Iași care a izbit un motociclist și a fugit de la locul accidentului, a ajuns între timp în arestul Poliției. Ea fusese acuzată inițial de vătămare corporală din culpă după incidentul petrecut pe 30 mai. Avocata Alexandra Cioată a fost

Dosarul în care un băiat din București ar fi fost violat în toaleta școlii de două ori a fost clasat / Procurori: Fapta nu există / Suspiciunile au apărut din cauza întrebărilor sugestive ale mamei

HotNews acum o ora
Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a clasat dosarul în care erau cercetate presupuse fapte de viol comise asupra unui copil de la Şcoala Nicolae Titulescu, apreciind că fapta nu există. Procurorii susțin că suspiciunile au apărut ”cel mai pr

Cod portocaliu de averse, grindină şi vijelii în nord-vestul României

Mediafax acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare de tipul cod portocaliu de averse, grindină şi vijelii. Aceasta este valabilă marţi în nord-vestul României.

(P) PNL garantează: fără taxe noi, fără impozit progresiv, protecţie pentru Pilonul II de pensii

News.ro acum 53 minute
Partidul Naţional Liberal e singurul partid care s-a angajat categoric în favoarea antreprenorilor români şi în favoarea pilonului II de pensii. PNL a depus un proiect de lege pentru protejarea cotei unice timp de 10 ani, dând astfel un semnal puter

Patru tineri, răniți după ce mașina condusă de un șofer de 19 ani s-a dat peste cap

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Accident de circulație marți după-amiază, pe o șosea din Timiș. Patru tineri au ajuns la spital după ce mașina în care se aflau s-a dat peste cap. „Un tânăr, în vârstă de 19 ani, a condus un autoturism pe DJ 592 B dinspre Lugoj înspre l

Vremea

București
acum

31°
mar.

18°/31°
mie.

18°/30°
joi

18°/32°
vin.

19°/32°
Iasi
acum

23°
mar.

17°/29°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

18°/30°
Constanta
acum

26°
mar.

19°/26°
mie.

19°/27°
joi

19°/25°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
vin.

16°/27°
Timisoara
acum

23°
mar.

14°/23°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°
vin.

17°/31°