Temuta, admirata sau dezavuata, francmasoneria a jucat si continua sa aiba un rol important in multiple planuri ale Romaniei. Sub semnul echerului si compasului de sub ochiul unic, s-au desfasurat evenimente majore ale neamului.
Cum sunt ele percepute? Ce conotatii au capatat de-a lungul vremii? Sunt doar doua din sirul intrebarilor, la care raspunsurile pot fi unanime sau incarcate de inedit.
Ab initio
Zorii Francmasoneriei romanesti sunt greu de precizat. Debutul sau se pierde in legenda si negura veacurilor, fiind asimilata prin intermediul strainilor. Trecatori sau stabiliti aici, acestia au alcatuit celule (ateliere) masonice de "uz personal", pentru ca ulterior sa-i atraga si pe unii membri ai populatiei autohtone.
Multitudinea documentelor de geneza a "Fratiei" determina ambiguitate in ceea ce priveste localizarea temporala a Francmasoneriei pe teritoriul romanesc.
Fiindca aminteam de atributul legendar, ne putem gandi la Mesterul Manole si a sa ctitorie fara capat, in sensul atestarii unei fratii de "zidari-liberi" (de aici notiunea de franc-macons, Frei-Maurer, Free-Mason).
Obiectivul declarat era straduinta edificarii unui templu ideal al umanitatii, azil de pace si de fericire, nu doar pentru fratii masoni, ci pentru toti oamenii, sub egida Marelui Arhitect al Universului (Dumnezeu).
O definitie a sa ii apartine lui Dan A. Lazarescu, care o vedea ca pe o "societate universala, cu obiective intelectuale, culturale, educative si de intrajutorare".
Principalele segmente de timp, excluzand construirea Templului regelui Solomon, la Ierusalim, in care Masoneria s-a dezvoltat pe batranul continent, au fost secolele al XII-lea si al XIII-lea, in Evul Mediu si veacurile al XVIII-lea si al XIX-lea, in timpurile mai apropiate.
Prin preceptele breslei lor, zidari