Imi amintesc cu groaza de un moment din viata mea de studenta cand, la un curs, doamna profesoara care trecea lejer printre randurile de banci din amfiteatru, de parca ar fi vrut sa verifice daca notam tot ce auzim, ne vorbea, apropo de tema pusa in discutie, despre parerea lui X,Y sau Z.
Cand a trecut pe langa banca in care stateam, m-am ridicat in picioare si, cu respectul cuvenit, am intrebat-o daca, macar la examen, ne este permis sa expunem si parerile noastre, in caz ca le avem.
Raspunsul amenintator pe care l-am primit m-a paralizat de frica si, pana la examen, am fost terorizata de faptul ca as putea fi data afara din facultate asa cum, revoltata de indrazneala si obraznicia mea, imi promisese doamna profesoara.
Astazi constat cu uimire cata teama au profesorii si nu numai cei universitari, fata de schimbarea relatiei profesor-elev, ceruta in procesul de invatare predare.
Profesorii se tem ca-si pierd aura divina, ca nu vor mai fi acei dumnezei care trebuia ascultati orbeste, se tem ca-si vor pierde autoritatea pentru ca elevii nu vor mai fi obligati sa le invete comentariile ori cursurile pe de rost pe care apoi, in scris sau la oral, sa le redea cu punct si virgula, cum s-a procedat pana acum.
Elevul, maria sa elevul, trebuie sa castige din toata aceasta reforma. N-a spus nimeni si nu voi spune nici eu ca noua Lege a Educatiei este perfecta. Imperfectiunile pe care le are pot fi eliminate sau corectate pe parcurs dar e de dorit ca scoala sa-i formeze pe elevi sa se exprime liber, independent, sa si gandeasca, nu numai sa redea, ca niste roboti, ceea ce li se spune.
Un profesor bine pregatit, stapan pe materia pe care o preda, pasionat si motivat, n-ar trebui sa se teama ca-si va pierde din autoritate daca elevul vine cu propriile-i idei si pareri.
E drept, ca avem tineri int
