Aplicarea Legii Educatiei Nationale va reduce mii de posturi didactice, incepand cu luna februarie, sunt de parere Reprezentantii Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI).
Acestia sustin ca, potrivit noii legi, profesorii cu peste 25 de ani vechime, grad didactic I, nu vor mai avea norma de predare redusa cu doua ore.
"Altfel spus, daca pana acum aveau o norma de predare de 16 ore, prin noua lege vor avea o norma de predare de 18 ore. Potrivit calculelor facute de expertii Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant, acest lucru inseamna o reducere totala a 3.500 de posturi didactice din invatamantul preuniversitar", se arata intr-un comunicat al FSLI.
"Nimic din Legea Educatiei Nationale nu este intamplator. Aceasta reducere a fost inclusa si in Legea bugetului pentru anul 2011, prin care sistemul de invatamant a primit la cheltuielile cu personalul mai putin cu 25%, fata de 2010.
In acest context sunt inevitabile disponibilizarile in sistem, incepand cu cel de-al doilea semestru scolar. FSLI nu este de acord cu politica Guvernului, care incearca sa modernizeze invatamantul aruncand angajatii acestui sistem in strada," a declarat Simion Hancescu, presedinte FSLI.
Aplicarea Legii Educatiei Nationale va reduce mii de posturi didactice, incepand cu luna februarie, sunt de parere Reprezentantii Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI).
Acestia sustin ca, potrivit noii legi, profesorii cu peste 25 de ani vechime, grad didactic I, nu vor mai avea norma de predare redusa cu doua ore.
"Altfel spus, daca pana acum aveau o norma de predare de 16 ore, prin noua lege vor avea o norma de predare de 18 ore. Potrivit calculelor facute de expertii Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant, acest lucru inseamna o reducere totala a 3.500 de posturi didactice din inv