Dacă îţi doreşti o escapadă de weekend care să nu îţi lase o gaură în buget, alege capitala Bulgariei. Deşi Sofia nu este un oraş foarte frecventat de turişti, condiţiile de cazare sunt excelente, iar preţurile, surprinzător de mici. Un sfârşit de săptămână petrecut aici este suficient pentru a vedea obiectivele turistice importante şi, în plus, poţi ajunge uşor în staţiunile montane de ski, pentru o vacanţă prelungită, potrivit ziarului britanic The Independent.
La pas pe străduţele oraşului
Centrul oraşului este marcat de monumentul Sofia, o statuie înfăţişând o femeie de 24 de metri înălţime, cu o bufniţă pe braţul stâng şi cununa victoriei în mâna dreaptă, simbolizând înţelepciune şi putere. De aici, te poţi plimba pe Bulevardul Vitosha, în sud, pe Todor Aleksandrov, în vest sau pe Maria Luiza, în nord. Dacă oboseşti, fă o scurtă oprire în Piaţa Nezavisimost, situată în estul capitalei.
Cea mai bună variantă de a explora oraşul este să mergi pe jos, pentru că vei găsi pe străzile Sofiei un amestec uimitor de banal şi remarcabil. Îţi poţi începe plimbarea de la Sveto Petka Samardzhiska, o bisericuţă din secolul XVI, construită de romani. Mergi de-a lungul străzii Saborna, apoi vizitează vestigiile romane de la biserica Sveto Georgi. Odihneşte-te în Grădina oraşului şi ieşi din parc pe partea stângă, pe bulevardul Ţarul Osvoboditel, unde vei putea admira sculpturile din faţa Muzeului Naţional de Artă. Nu rata nici catedrala Aleksander Nevski, construită la începutul secolului XX în cinstea ruşilor, care i-au alungat pe otomani din Bulgaria.
Alt lăcaş de cult pe care trebuie să îl vizitezi este Boyana, o construcţie din secolul XIII, cu picturi murale impresionante. Din 1259 până în 1954 a fost biserică parohială, iar acum face parte din patrimonial mondial UNESCO. Din cauza lucrărilor de restaurare ale clădirii, ai însă voie să stai înăuntr