“Am doua maini, declara generalul-aventurier Juan Domingo Peron: una dreapta si una stanga, pe care le folosesc dupa necesitati”. Aceste cuvinte ar putea fi motto-ul carierei actulului lider al PNL. Alianta, care, ne asigura Crin Antonescu, este si comasare, si unificare, ba poate, pe linia acestui bombardament al sinonimelor, si fuziune, cartel ori contopire, spre a nu mai vorbi de osmoza, simbioza ori metamorfoza, deci alianta PNL-PC (si urmeaza PSD, adica “Şepilov care li s-a alaturat…”, spre a ma referi la amintirile inefabile ale lui Ion Iliescu) tine de samanism politic. La Bucuresti se practica magia, ghicitul in bobi, exorcismele, afurisirea, se denunta "flacari violet" si alte nazdravanii similare.
Din decembrie 2009 incoace, deci de cand cei trei crai s-au dus la Timisoara sa consfinteasca nesfanta lor comasare in statu nascendi, tot asa o tin acesti bataiosi politicieni. Anunta motiuni de neincredere (care capoteaza inainte de a fi luate in serios de cineva), mobilizeaza o tot mai precara “baza de masa”, se declara dimineata de stanga, la pranz de centru, iar seara, pentru a dormi linistiti, de dreapta. Macar pesedistii nu au anuntat (inca) convertirea la dreapta politica (vine si asta, nicio grija). Mastile si etichetele sunt schimbate precum batistele ori sosetele.
Avem de-a face cu o recrudescenta a peronismului, fenomen pe care il prevedeam in cartea mea “Fantasmele salvarii” (editia originala, Princeton University Press, 1988, paperback 2009, trad. rom., de Magda Teodorescu, Polirom, 1999). Ceea ce filosoful polonez Leszek Kolakowski numea “ruinele miscatoare ale bolsevismului” zamisleste aceste constructii baroce in care valori altminteri incompatibile se regasesc sub umbrela unui oportunism devastator. “Nu ne intereseaza trecutul (dovedit-VT) lui Dan Voiculescu”, proclama ritos Crin Antonescu. Dar, in acelasi timp, nu uita sa i
