Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SENATUL EVZ: Un partid de tombatere

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 7 ianuarie 2011 ·

Prin alianţa de ultimă oră PNL-PC pot spune şi eu, ca Bacovia altădată: "Mi-am realizat toate profeţiile politice, sunt fericit".

De fapt, liberalii mi-au luat-o chiar înainte, căci eu nu prevăzusem decât o înţelegere (de mult ticluită de Patriciu) între ei şi PSD, ceea ce este, oricum am lua-o, mai puţin ruşinos. Alianţa lui Crin Antonescu cu Felix Motanul, cu turnătorul Securităţii, cu gestionarul firmei Crescent, cu proprietarul Antenelor cele mizerabil famate ar trebui să deschidă ochii, acum, în ceasul al doisprezecelea, şi ultimilor suporteri liberali oneşti. Adică al celor ce cred în doctrina liberală, trădată abject de bidonul gol Antonescu.

Cu câţiva ani în urmă nu era nicio diferenţă între mine (par egzamplu) şi ceilalţi liberali: priveam cu toţii cu acelaşi dezgust partidul PUR, devenit ulterior Partidul Conservator - şi care n-a fost niciodată nici pur, nici conservator, dacă nu cumva înţelege prin asta conservarea comunismului securistic căruia aparţine Dan Voiculescu. Astăzi însă aceiaşi oameni care-ntre timp au guvernat sprijiniţi de PSD coboară, iată, încă o treaptă pe scara turpitudinii politice şi a trădării ideii liberale în România. După ce era să ne vândă pe toţi, la ultimele alegeri, PSD-ului şi lui Mircea Geoană, iată că azi acelaşi Crin Antonescu defilează de mână cu unul dintre oamenii cei mai nefrecventabili din politica românească. De fapt, în acest moment PNL nici nu mai are, practic, unde coborî mai mult, dacă nu cumva o nouă idee genială nu-i vine marelui conducător: să se facă frate de cruce cu Vadim însuşi.

Înghiţiţi, dragi liberali, înghiţiţi mai departe. Faceţi-vă că nu vedeţi, ţineţi-vă de nas ca să nu miroasă. În definitiv, trecutul securistic al lui Voiculescu este doar un "mic impediment" faţă de marele câştig politic al alianţei, cum vă asigură marele Crin. L-aţi înghiţit pe Geoană, mai luaţi o

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Portugalia: Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit în aer în timpul unui show aviatic. Potrivit presei, un pilot a murit - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Două avioane de mici dimensiuni s-au ciocnit duminică după-amiază, în timpul unui show aviatic la aeroportul din Beja, în sudul Portugaliei. Potrivit presei portugheze, pilotul unuia dintre cele două avioane a murit. Cele două avioane care s-au cioc

Nicolae Ciucă, întrebat dacă un scor de 25% la alegerile din 9 iunie l-ar convinge să candideze la prezidenţiale: E un scor foarte bun / Este aproape clar pentru toată lumea că PNL va avea candidat propriu la prezidenţiale

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNl, Nicolae Ciucă, a declarat duminică despre alegerile din 9 iunie că aşa cum arată sondajele în momentul de faţă, PNL are un trend de creştere, iar dacă ne uităm la sondaje, PNL se găseşte undeva la 25% şi urcă şi peste acest procent

UPDATE - Au fost găsite trupurile a doi dintre cei trei tineri de origine română dispăruţi în apele râului Natisone / Precizările MAE

News.ro acum 2 ore
Au fost găsite trupurile a doi dintre cei trei tineri care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, la puţin timp după ora 13.30, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine). Este vorba despre Bianca Doroş ş

Ministerul de Externe confirmă cetăţenia română a celor două tinere decedate, găsite după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia / A treia persoană este căutată în continuare

News.ro acum 2 ore
Ministerul de Externe confirmă duminică cetăţenia română a celor două persoane decedate, găsite după ce au fost luate de apele fluviului Natisone, în regiunea Friuli Venezia Giulia din Italia. Ministerul mai anunţă că reprezentanţii oficiului consul

Ligue 1: Ladislau Boloni a retrogradat cu Metz, după un retur dramatic

HotNews acum 3 ore
Metz a retrogradat în al doilea eșalon al fotbalului francez, după ce a remizat în returul barajului cu Saint-Etienne, scor 2-2 (3-4 la general). Ladislau BoloniFoto: Kristof Van Accom / Zuma Press / Profimedia Metz - Saint-Etienne 2-2 Metz a primit

CE Minifotbal: România, calificare la pas în optimi

HotNews acum o ora
Naționala de minifotbal a României a învins Polonia în cel de-al doilea meci al fazei grupelor Campionatului European, scor 5-2 și a obținut calificarea în faza optimilor. Minge de fotbalFoto: insidefoto srl / Alamy / Alamy / Profimedia România - Po

Netanyahu, dezamăgit de Biden pentru nesusținerea sancțiunilor împotriva CPI

Ziare.com acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu s-a declarat "surprins şi dezamăgit" într-un interviu difuzat duminică de faptul că administraţia americană nu susţine sancţiuni împotriva Curţii Penale Internaţionale (CPI), al cărei procuror doreşte un mandat

Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară / Mireasa este fosta soacră a lui Roman Abramovici

HotNews acum 6 ore
Magnatul media Rupert Murdoch s-a căsătorit pentru a cincea oară, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în podgoria sa din California, relatează bbc.com. Rupert MurdochFoto: London Entertainment / Splash / Profimedia Images Murdoch, în v

Nicolae Ciucă: Eu cred că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia şi să nu avem o guvernare stabilă, ar fi cea mai mare greşeală / Am închis cu decizia să avem alegerile prezidenţiale în septembrie

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat duminică, despre o posibilă rupere a coaliţiei, în contextul candidaturilor separate la alegerile prezidenţiale, că el crede că ar fi o greşeală să se rupă coaliţia şi să nu avem o guvernare stabilă, preci

Olaf Scholz, mesaj tranşant pentru Putin: Vom apăra fiecare centimetru pătrat din teritoriul NATO

Ziare.com acum 5 ore
Recenta mişcare a NATO de a-şi întări frontiera estică are ca scop descurajarea Rusiei, a declarat cancelarul german Olaf Scholz, adăugând că ar trebui să fie clar pentru Moscova că alianţa va fi pregătită să se apere dacă va fi necesar, relatează R

Vremea

București
acum

22°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
mie.

19°/31°
joi

20°/28°
Iasi
acum

18°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/27°
joi

17°/27°
Constanta
acum

20°
lun.

19°/24°
mar.

19°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/22°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

13°/23°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

17°
lun.

16°/23°
mar.

13°/23°
mie.

15°/27°
joi

16°/28°