Acuma eu stau şi mă gândesc că atunci când îţi faci o asociaţie, un grup lucrativ, un comitet de iniţiativă ceva, intenţionezi să îţi dezvolţi proiectul, să ai un beneficiu (nu neapărat material) în cele din urmă.
Poate că nu este un element decisiv, dar eu cred că la înfiinţarea unui ONG, asociaţii etc contează destul de tare numele dat proiectului în sine. Adică denumirea aleasă pentru ONG, care trebuie să fie cât mai concisă dacă se poată şi să explice pentru ce cauză luptă, să înţeleagă viitorii donatori sau voluntari care-i treaba cu proiectul.
Am aflat şi eu din Obiectivul de joi, 5 ianuarie, că la Brăila s-a înfiinţat, citez, "Asociaţia Grupul Local pentru Promovarea Dezvoltării Integrate a Zonei Pescăreşti a Judeţului Brăila". Nu le am eu cu pescuitul, ba chiar pot spune că mi se pare desuet să baţi apa cu băţul, aşteptând ca fraierul pe mal ca un peşte să se prindă în cârligul tău. Dar e chestie de gusturi, la urma-urmei fiecare îşi pierde vremea cum crede de cuviinţă. Mie mi-a atras atenţia denumirea asociaţiei înfiinţate pentru a aduce pescuitul la nivelul care bănuiesc că a fost acum mulţi ani în urmă, când probabil crapii de 10 kile stăteau şi dormeau pe malurile bălţilor, în aşteptarea unor pescari care să-i bage în oală. Cum să botezi, bre, o asociaţie cu 11 cuvinte pe post de nume? Şi nu mai zic ce nume, căci asta cu dezvoltarea integrată îmi sună cel puţin la fel de bine cu economia planificată. Dar dacă tot au vrut să dea un nume cât mai tâmpit asociaţiei cu pricina, cei care o reprezintă ar fi putut să aleagă un nume şi mai distractiv, precum poartă jucătorii de fotbal din Brazilia. Ăia nu doar că au prenume de zici că-i vreun pomelnic, dar multe dintre ele sunt diminutive, căci aşa li se pare lor că sună mai bine. Ar fi interesant de aflat (să ne mai râdem, cum se zice) numele consilierilor locali municipali care au lucrat l