Vrem şi noi la Budapesta!

Familia Ionete stă oarecum legal în zonă. Adică el, nea’ Matei, are contract de închiriere „beton” pe un apartament de paiantă de vreo două camere şi ceva. Suprafaţa e incertă fiindcă pe de-o parte e plină de acareturi descompletate de la ‘48 şi, pe altă parte, cealaltă jumătate şi ceva de casă e ocupată, fără forme legale, de soru’sa. Evident, despărţită, cu o droaie de copii, datorii la bancă, şi cu cerere de casă ajunsă de câţiva ani „în capu’ listei”. Dar în alt sector. Probabil că am nimerit noi în zi de „relache” fiindcă aproape toată familia e pe stradă, în faţa a ceea ce odată era poarta. Cu toţii se uită cu jind spre zona în care buldozerele se fac că buldozăresc şi buldozeriştii beau a zecea cafea la pahărel de plastic fluierând după fete. „Am auzit că pe lu’ Sorcovă i-a mutat după demolare undeva într-un bloc pe la Budapesta. Strada, nu oraşul... Acum stau vreo zece suflete în două camere, înghesuiţi, dar cu lumină, gaze şi apă trasă în casă, la ţuţuroi. Le-a făcut şi contract”, spune Ionete senior gândindu-se la cupa exavatorului ca la mâna lui Dumnezeu pusă în capul soră’si.

Demolat din greşeală. Scuzaţi, pardon!

Domnul Alexandru Budişteanu a ajuns, printr-o ciudată întâmplare derulată la New York în cadrul vizitei făcute acolo de cuplul Ceauşescu, arhitectul-şef al Capitalei în perioada 1977, imediat după cutremur. A stat în funcţie până în 1982, când a reuşt să se „disponibilizeze” inventând şi invocând tot felul de boli. „Două proiecte nu a mai apucat Ceauşescu să înceapă, nici măcar la nivel de proiectare şi acestea au fost Ştirbei Vodă şi traseul Victoriei-Buzeşti-Casa Poporului, îşi aminteşte fostul arhitect-şef. De aceea demolarea unei clădiri, la începutul anilor ‘80, în intersecţia Buzeşti cu Grivita nu ţine de urbanism, ci mai degrabă de tembelism şi de anecdotică.” S-a întâmplat pe c