Ceea ce se intampla sub ochii nostri dupa declansarea crizei economico-financiare ne arata, ca la scoala, cum poate fi esuata o guvernare. Politologii si sociologii nici nu mai trebuie sa-si tina cursurile, caci studentii lor isi insusesc live o lectie plina de patimi si invataminte.
Fenomenul a debutat cu accederea la guvernare a unei formatiuni politice complet nepregatite pentru lupta impotriva crizei, fara o strategie stiintifica, fara specialisti in abordarea fenomenelor economico-sociale depresive, ca in Polonia sau Bulgaria.
Mass-media anticipasera scaderea vertiginoasa a increderii in partidul aflat la putere si in principalii sai lideri. In stadiu incipient, criza putea fi tinuta sub control, dar s-a declansat haos in momentul in care presedintele a luat fraiele Guvernului, anuntand cu de la sine putere imprumuturi inrobitoare de la FMI, iar, la scurt timp, masuri de austeritate de neconceput in lumea civilizata.
Fara mofturi constitutionale, fara vreo urma de protest, fie si formal, premierul s-a trezit in plus, cu fisa postului golita de sens, iar competenta, expertiza, coerenta necesare unei bune guvernari, in interior si exterior, au lipsit cu desavarsire. Guvernarea se mentine printr-o majoritate cinica, iar urmarile devin tragice.
Pentru ca legitimitatea diriguitorilor a inceput sa fie contestata atat institutional cat si in spatiul public, a doua putere in stat, cea juridica, de la judecatoria locala pana la Curtea Suprema de Justitie si Curtea Constitutionala, se implica direct in gestionarea treburilor publice: CC hotaraste in numele Legislativului, desi rolul sau se refera strict la constitutionalitatea legilor, magistratii isi restabilesc singuri grila salariala, judecatorii anuleaza legile transate prin angajarea raspunderii Executivului.
Cauza? Continutul confuz, amatoristic al legislat
