Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arma folosită în atacul din Arizona, cumpărată legal

Publicat in Romania Libera, duminică 9 ianuarie 2011 ·

Arma folosită în atacul armat de sâmbătă din Arizona, model Glock 19, a fost cumpărată legal şi avea un încărcător de 30 de cartuşe, au declarat surse din forţele de ordine americane, citate de Mediafax.

Sursele citate nu au putut preciza însă când şi de unde a fost achiziţionat pistolul folosit de autorul atacului soldat cu moartea a şase persoane şi rănirea altor 12, printre care se numără şi congresmenul american Gabrielle Giffords.

Încărcătorul a fost probabil cumpărat cu altă ocazie decât arma, achiziţionată probabil cu câţiva ani în urmă, au afirmat sursele citate.

Autorităţile americane cred că suspectul reţinut la locul atacului nu a acţionat singur şi caută o altă persoană, care l-a însoţit pe acesta. Persoana căutată este un bărbat alb, în vârstă de circa 50 de ani, bănuit că l-a asistat pe suspect, a declarat şeriful din comitatul Pima, Clarence Dupnik. El a adăugat că suspectul reţinut a mai avut contacte cu poliţia, în legătură cu alte ameninţări.

Suspectul este Jared Lee Loughner, în vârstă de 22 de ani, autorul mai multor mesaje online în care îşi exprimă neîncrederea în guvern şi admiraţia pentru cărţi cum sunt Mein Kampf, Manifestul Comunist sau Peter Pan.

"Există un motiv să credem că această persoană are o problemă mintală şi cred că oamenii care nu sunt echilibraţi sunt expuşi în mod special discursurilor violente", a precizat Dupnik. "Violenţa" în dezbaterile publice a fost una dintre temele recurente în declaraţiile lui Dupnik, care a acuzat presa pentru "retorica violentă" a emisiunilor de televiziune şi radio.

Armata americană a anunţat, după atac, că suspectul nu a făcut parte din forţele armate. "A încercat să se înroleze în armată, dar a fost respins. Conform legislaţiei, nu vom discuta motivele pentru care a fost respins", se arată într-un comunicat al forţelor armate.

Suspectul a deschis focul sâmb

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tânărul care a înjunghiat mortal o fată în Grădina Botanică din Craiova, condamnat la 15 ani de închisoare / El este obligat să achite 600.000 de euro către familia victimei / Decizia nu este definitivă

News.ro acum 27 minute
Tânărul care a înjunghiat mortal o fată în Grădina Botanică din Craiova a fost condamnat, vineri, de Tribunalul Dolj, la 15 ani de închisoare. De asemenea, el este obligat să achite în total 600.000 de euro către familia victimei şi 200.000 de lei c

Guvernul a luat o măsură prin care deciziile de recalculare a pensiilor vor fi distribuite de Poşta Română

News.ro acum o ora
Guvernul a aprobat, vineri, o ordonanţă de urgenţă care prevede ca Poşta Română să fie instituţia care să ofere servicii integrate de pregătire şi expediere a plicurilor care conţin deciziile privind recalcularea pensiilor din sistemul public. „Dato

Crimă îmbibată în alcool la Harghita: bărbat înjunghiat mortal de concubină

Mediafax acum 43 minute
Poliţiştii din Topliţa au fost sesizaţi, joi seara, prin apel la 112, cu privire la faptul că un bărbat din municipiu ar fi fost înjunghiat în locuinţă. Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că o femeie de 63 de ani, pe fondul consumului de

România îşi securizează spaţiul aerian. Trei aeronave F-16 din Norvegia au sosit la Câmpia Turzii

Mediafax acum 28 minute
Aeronavele F-16 Fighting Falcon vor intra în dotarea Escadrilei 48 Vânătoare din cadrul Bazei 71 Aeriană. În acest context, ministrul apărări naţionale, Angel Tîlvăr, a subliniat că achiziţia a încă 32 de aeronave F-16 de la Guvernul Norvegiei, care

Constantin: Guvernul monitorizează zborurile anulate care au legătură cu aeroporturile româneşti. Românii au dreptul şi pot deschide litigii pentru a solicita despăgubiri către acele companii

News.ro acum 44 minute
Purtătorul de cuvânt al Guvernului Mihai Constantin i-a îndemnat pe românii care au fost afectaţi de zborurile anulate să deschidă litigii ca să ceară despăgubiri companiilor. Acesta a adăugat că Executivul monitorizează zborurile anulate care au le

Ministerul Finanţelor face un pas în spate: Sancţiunile pentru e-Transport şi e-TVA, amânate pentru 2025

Mediafax acum 49 minute
Guvernul României a aprobat vineri actul normativ elaborat de Ministerul Finanţelor prin care se aduc o serie de modificări sistemelor digitale naţionale e-Transport, e-TVA, e-Factura. „De asemenea, un alt aspect important adoptat este clarificarea

Premierul Marcel Ciolacu îi va invita pe toţi liderii tuturor partidelor politice pentru a stabili împreună calendarul alegerilor. ”Topăiala pe calendar afectează încrederea”

Ziarul Financiar acum o ora
Înaintea şedinţei de Guvern, Ciolacu a afirmat că se bucură că până acum actul guvernamental nu a fost afectat de tensiunile politice. „Am înţeles cu toţii că acest guvern nu este al coaliţiei sau al vreunui partid politic, este Guvernul României. T

Ucraina cere un scut aerian cu sisteme în România şi Polonia / Subiectul ar putea fi abordat la summitul NATO, potrivit Kievului

G4Media acum 33 minute
Lipsită de mijloace antiaeriene suficiente pentru a se proteja de potopul de foc rusesc, Ucraina îşi presează aliaţii să stabilească o zonă de excludere aeriană în vestul teritoriului său cu ajutorul unor sisteme antiaeriene desfăşurate în Polonia ş

Horoscop pentru vineri, 28 iunie 2024. Mentalul este răscolit pentru unii nativi

Ziua Constanta acum 8 ore
Berbec Chiar daca esti implicat in multe treburi, ti-ar prinde bine un tratament de infrumusetare sau ingrijire corporala. Gandurile iti zboara mai mult la distractii, prieteni sau la bugetul personal disponibil pentru cheltuielile tale personale.

Guvern Contravaloarea tichetelor de masă sau a indemnizaţiei de hrană, exclusă de la calculul pragului de 4.000 de lei! Ce valoare are punctul de amendă

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul României a aprobat ordonanța de urgență pentru modificarea unor acte normative în domeniul e-Transport, e-TVA și e-Factura, precum și pentru reglementarea unor măsuri fiscal- bugetare. Pentru protejarea puterii de cumpărarea a angajaților î

Vremea

București
acum

32°
vin.

17°/32°
sâm.

22°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/34°
Constanta
acum

31°
vin.

21°/31°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
Timisoara
acum

31°
vin.

18°/31°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

22°/34°