Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul Baconschi a semnat în Iordania acorduri privind energia nucleară şi transportul rutier

Publicat in Romania Libera, duminică 9 ianuarie 2011 ·

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, a semnat duminică la Amman, cu omologul său iordanian, Nasser Judeh, două acorduri între guvernele celor două ţări privind dezvoltarea utilizării paşnice a energiei nucleare - primul de acest tip încheiat cu o ţară din Orientul Mijlociu - şi transportul rutier internaţional de persoane şi mărfuri, informează Agerpres.

În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au discutat despre continuarea şi aprofundarea dialogului politico-diplomatic, care, de altfel, în ultimii ani a cunoscut o dezvoltare intensă. "Regatul Haşemit al Iordaniei este unul dintre partenerii noştri cei mai de încredere din Orientul Mijlociu. Împărtăşim valori comune şi avem viziuni similare asupra evoluţiilor regionale. Consider că Iordania reprezintă un factor de moderaţie deosebit de important în Orientul Mijlociu. Sunt foarte încântat că am deschis acest an diplomatic românesc prin vizita oficială în Regatul Haşemit al Iordaniei", a declarat ministrul român de externe în cadrul conferinţei de presă care a avut loc după întâlnirea bilaterală, potrivit unui comunicat transmis de MAE.

Cei doi miniştri au discutat despre oportunităţile de cooperare bilaterală în multiple planuri, inclusiv din perspectiva avantajelor oferite de calitatea României de stat membru al Uniunii Europene, precum şi de semnarea recentă a noului Plan de Acţiune PEV (Politica Europeană de Vecinătate) UE-Iordania.

"Rolul stabilizator al Iordaniei în regiune, angajamentul său reformist şi, în consecinţă, încrederea de care se bucură la nivelul comunităţii europene, sunt dovedite de obţinerea, de către Regatul Haşemit, în octombrie 2010, a 'statutului avansat' în relaţia cu Uniunea Europeană, odată cu semnarea unui nou Plan de Acţiune PEV UE-Iordania", a subliniat ministrul Baconschi.

Din perspectiva noului statut al raporturilor dintre UE şi Iordania, cei do

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primăria Sector 4: Proiectanţii şi constructorii interesaţi să lucreze la extinderea magistralei M4 de metrou, între Gara de Nord şi Gara Progresul, au la dispoziţie încă 46 de zile pentru a-şi depune ofertele

News.ro acum o ora
Procedura de licitaţie publică în vederea desemnării proiectantului şi constructorului/constructorilor care urmează să extindă magistrala de metrou M4, Gara de Nord-Gara Progresul, lansată în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SICAP) în luna

Anchetă Salvaţi Copiii România: Trei din 10 copii ştiu pe cineva care a consumat substanţe psihoactive sau droguri/ Aproape unu din doi adolescenţi a fumat/ vapat în ultima săptămână

News.ro acum 40 minute
Trei din 10 copii ştiu pe cineva care a consumat substanţe psihoactive sau droguri, în general din proximitate, şi aproape unu din trei adolescenţi afirmă că a consumat alcool în ultima săptămână, arată o anchetă realizată de organizaţia Salvaţi Cop

Domeniile-cheie ale economiei care vor crește în următorul trimestru

Adevarul acum o ora
Datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS) arată că, potrivit opiniei managerilor, construcțiile și comerțul cu amănuntul vor înregistra creșteri în trimestrul 3 din 2024.

Marcel Boloș omânia are prevăzut să colecteze la bugetul de stat peste 120 de miliarde de lei din TVA (VIDEO)

Ziua Constanta acum 14 minute
România are prevăzut să colecteze la bugetul de stat peste 120 de miliarde de lei din TVA , a declarat, vineri, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, la briefingul de la finalul şedinţei de Guvern, conform Agerpres.ro "Am avut consultări cu Camera Exp

Prețurile RCA rămân plafonate până la data de 30 septembrie 2024

Gandul acum 25 minute
Prețurile RCA rămân plafonate pentru încă trei luni, până la data de 30 septembrie 2024, conform hotărârii adopatate de Guvern. Această măsură vine în contextul în care există un dezechilibru între cerere și ofertă în piața RCA. Tarifele de primă ma

Surse Studentul care și-ar fi incendiat profesorul, arestat preventiv pentru 30 de zile!

Ziua Constanta acum o ora
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție. Tribunalul Constanța a decis arestarea

Partidul România în Acţiune susţine candidatura lui Mircea Geoană la prezidenţiale

Ziua Constanta acum o ora
Partidul România în Acţiune susţine candidatura lui Mircea Geoană la prezidenţiale, a anunţat, vineri, preşedintele formaţiunii, Mihai Apostolache, într-o conferinţă de presă susţinută la Ploieşti, conform știripesurse.ro. "Partidul România în Acţiu

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat pentru luni consultări cu liderii partidelor politice pentru data alegerilor prezidențiale

Ziua Constanta acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că de luni îi va invita pe liderii partidelor politice să discute despre calendarul alegerilor prezidenţiale, argumentând că "ţopăiala" pe această temă afectează încrederea între parteneri şi trebuie să înceteze, p

Ciolacu, despre digitalizarea sistemelor statului: Nu înseamnă mai multă birocraţie

Mediafax acum 4 ore
„Începem astăzi cu cel mai aşteptat punct de pe ordinea de zi, modificările privitoare la e-Factura, e-Transport şi e-TVA. Vreau să fiu cât se poate de clar: digitalizarea sistemelor statului NU înseamnă mai multă birocraţie şi mai multe probleme ad

Festivalul UNTOLD este 91% sold out

Ziua Constanta acum o ora
UNTOLD, festival care ocupă locul 3 la nivel mondial în Top 100 Festivals, singurul clasament dedicat industriei de evenimente, se pregătește pentru o nouă ediție memorabilă. Creatorii celei mai frumoase experiențe de festival anunță că abonamentele

Vremea

București
acum

30°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
Iasi
acum

30°
vin.

19°/30°
sâm.

21°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
Constanta
acum

31°
vin.

21°/31°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
Timisoara
acum

29°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°