Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Kelemen concurează pentru România pe banii lui!

Publicat in Adevarul, duminică 9 ianuarie 2011 ·

Singurul patinator român prezent la JO de iarnă de la Vancouver are mari probleme financiare în pregătirea pentru competiţiile internaţionale. Ciucanul a fost nevoit să apeleze la ajutorul unor oameni din lumea patinajului autohton pentru a putea participa la finalul lunii la Europene (24-30 ianuarie).

În urmă cu un an, Zoltan Kelemen îşi îndeplinea marele său vis şi participa la JO de la Vancouver, unde ocupa locul 29. Ciucanul era ajutat atunci în pregătire de banii primiţi de la diverşi sponsori impresionaţi de ambiţia tânărului care a reuşit să treacă peste faptul că şi-a pierdut un ochi în copilărie în urma unui tragic accident. Criza financiară care a lovit sportul românesc în ultimul an a afectat în mod implicit şi patinajul. Kelemen (24 de ani) se află astfel acum în postura ingrată de a reprezenta România cu bani din propriul buzunar... şi cum aceştia nu cad valuri ca pe frunţile maneliştilor, ciucanul caută soluţii disperate pentru a-şi continua cariera la nivel înalt.

Exerciţiu schimbat pentru Europene

„Pentru Europenele de la Berna mă antrenez la Braşov deoarece aici sunt cele mai bune condiţii din ţară. Nu plec la niciun concurs de verificare sau într-un cantonament în străinătate pentru că nu există deloc bani", spune cu mâhnire Zoli.În ciuda dificultăţilor materiale, Kelemen nu cedează şi speră să facă o figură frumoasă la Europenele de la Berna de la finalul lui ianuarie. „Programul scurt este schimbat în totalitate, săriturile sunt aceleaşi, dar structura şi piruetele sunt diferite. Coregrafia mi-a făcut-o doamna Sorina Mladin, nu mi-a cerut niciun ban şi nici federaţia nu a plătit-o. Voi dansa pe o combinaţie de muzică lentă şi dinamică", afirmă Kelemen, care în 2010 a ocupat locul 19 la Europenele de la Talinn, cel mai bun rezultat al patinajului românesc în ultimii cinci ani. Kelemen este pregătit în continuare de legendarul Corn

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tarom introduce două curse speciale Bucureşti-Frankfurt pentru meciul României cu Slovacia, la Euro 2024

Mediafax acum 27 minute
„În contextul în care, pe data de 26 Iunie, pe stadionul din Frankfurt, România va juca meciul cu Slovacia care închide grupa E a Campionatului European, TAROM a pus la dispoziţia suporterilor echipei naţionale a României două curse dedicate”, trans

Euro 2024: Ucraina a învins Slovacia, scor 2-1, revenind de la 0-1. Ucrainenii sunt pe locul doi în grupa în care România este lider

News.ro acum o ora
Echipa naţională a Ucrainei a învins vineri, la Dusseldorf, scor 2-1, echipa naţională a Slovaciei, într-un meci din grupa E a turneului final Euro 2024. Slovacii au condus cu 1-0. Slovacii au avut în minutul 10 prima ocazie, dar şutul lui Haraslin

Ambasada SUA, după retragerea lui Klaus Iohannis: Un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

Gandul acum o ora
Decizia președintelui Klaus Iohannis de a-și retrage candidatura pentru funcția de secretar general al NATO a fost primită ca un semn al angajamentului României de a menține unitatea și consensul în cadrul Alianței. Lucru care reiese dintr-un răspun

Vasilcoiu: Am fost informat astăzi că organizaţia PSD Dolj mi-a retras sprijinul politic şi că urmează să fiu înlocuit din funcţia de secretar de stat din Ministerul Muncii

News.ro acum 2 ore
Cristian Vasilcoiu a anunţat că a fost informat, vineri, că reprezentanţii organizaţiei PSD Dolj i-au retras sprijinul politic şi urmează să fie înlocuit din funcţia de secretar de stat din Ministerul Muncii. „Prieteni, Ca să nu aflaţi din Monitorul

DNSC: Atacuri de tip DDoS ale unor grupări de atacatori afiliaţi Rusiei împotriva unor site-uri din România

Mediafax acum o ora
Implementarea unui serviciu de protecţie împotriva DDoS (care detectează traficul anormal şi îl redirecţionează); Realizarea unui plan în caz de dezastru pentru a asigura eficienţa comunicării, ameliorării şi recuperării în contextul unui atac DDoS.

Un copil 3 ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren. Unde s-a produs tragedia

Ziare.com acum 2 ore
ISU Maramureș a anunțat că un copil în vârstă de 3 ani şi-a pierdut viaţa, vineri, 21 iunie, după ce a fost surprins sub roţile unui vagon de tren. Tragedia a avut loc în comuna Leordina, din județul Maramureș. "Un copil în vârstă de trei ani a fost

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum 3 ore
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Incendii de vegetaţie în Turcia / Cel puţin 11 morţi, sute de animale ucise de flăcări

G4Media acum o ora
Cel puţin 11 persoane şi-au pierdut viaţa, iar zeci au fost rănite într-un incendiu de vegetaţie care s-a propagat sub efectul vânturilor în mai multe localităţi din sud-estul Turciei, provocând totodată moartea a sute de animale, informează AFP, co

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 3 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 8 ore
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Vremea

București
acum

32°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

24°
vin.

21°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

35°
vin.

20°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°