Niciun sef de stat sau de Guvern nu intra cu barda in nivelul de trai al poporului sau fara sa-l doara inima. Am auzit acest tip de explicatie, pusa in fraza cu justificari ale necesitatii taierilor din cheltuielile bugetare, in fiecare saptamana.
Si daca nu s-ar fi ivit povestea cu salariile sefilor companiilor de stat sau indemnizatiile reprezentantilor in consiliile de administratie, as fi mers pana la capat cu increderea.
Guvernul a uitat sa emita o ordonanta de urgenta privind mentinerea plafonarii acestor venituri la nivelul salariului unui secretar de stat. A explicat, insa, prin vocea purtatorului de cuvant, ca pana la aprobarea bugetelor de venituri si cheltuieli, banii raman ca in 2010, insa ca se va analiza cine merita si cine nu sa castige in plus, in functie de performante.
Ei bine, a le spune asta bugetarilor care sunt nevoiti sa traiasca cu 800 de lei pe luna fara sa aprecieze nimeni nivelul prestatiei lor si sa le croiasca viata in consecinta mi se pare de un cinism feroce.
Nu, nu le plang de mila la toti lefegiii statului. Nu fac parte din tagma ipocritilor care in ultimii ani au condamnat Puterea pentru ca mentine un aparat birocratic supradimensionat si ineficient pentru ca acum sa-l injur pe Emil Boc ca-i taie macaroana si se pregateste sa-l imputineze la trup.
Imi aduc insa aminte mereu, pentru ca asa zice gura guvernantului tot in fiecare saptamana, ca natiunea trebuie sa fie solidara in vreme de criza. In traducere: n-avem, ca suntem rupti in fund, tara trece prin momente dificile si trebuie sa strangem din dinti.
Doar ca repartitia bogatiei, ca si distributia saraciei, sa face, ca de obicei, fara criterii.
In fatidicul 6 mai, data la care s-au anuntat taierile de salarii, s-a vorbit despre o masura temporara. Ulterior, un act normativ a consfintit povestea. Apo
