Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Prinţul“ şi celelalte achiziţii de la „U“, prezentate oficial!

Publicat in Adevarul, luni 10 ianuarie 2011 ·

Adrian Cristea, Tavi Abrudan, Marius Popa, Elias Bazzi, Steven Pele şi Nasser Menassel au fost prezentaţi oficial astăzi la Universitatea Cluj. Universitatea Cluj a fost clubul cel mai activ pe piaţa transferurilor în perioada de mercato din această iarnă

Patronul Universităţii Cluj, Florian Walter, s-a mişcat cel mai rapid dintre toţi investitorii în această perioadă de transferuri. Profitând de datoria de 1,5 milioane de euro pe care Dinamo o avea faţă de el, l-a achiziţionat pe Adrian Cristea, mijlocaşul fiind cel mai scump transfer din întreaga istorie a clubului. Acesta a decis să treacă de la viaţa scandaloasă din capitală, la o echipă cu pretenţii la titlu, la una care în acest sezon îşi propune doar o clasare pe locurile 8-12.

„O vom lua uşor, pas cu pas şi sper să ajut cât mai mult echipa, să reuşim lucruri frumoase împreună. Domnul Walter m-a convins să vin aici şi îi mulţumesc pentru mâna întinsă. Eu le promit suporterilor că voi fi un alt fotbalist şi îmi voi face meseria cât pot de bine. Legat de viaţa mea personală, uneori trebuie să facem şi sacrificii, deci nu-mi pare rău că am plecat de la Bucureşti“, a spus „Prinţul“.

Mai vine un fundaş stânga

Antrenorul Ionuţ Badea spune că este extrem de mulţumit de campania de achiziţii, dar a dezvăluit că s-ar putea să mai primească sub comandă un fundaş stânga:

„Au fost transferuri gândite pe posturi, exact unde aveam nevoie. Nu ne-au interesat lovituri de imagine, ci doar fotbalişti aleşi pe criterii strict profesionale. Opt jucători au fost puşi pe lista de transferuri, printre care şi Adrian Piţ. Boştină a avut discuţii cu cei de la Lankaran în ceea ce priveşte un transfer, dar a refuzat oferta. S-ar putea să mai vină un fundaş stânga“, a spus tehnicianul.

Un alt fotbalist extrem de important care a semnat cu „alb-negri“, este Octavian Abrudan, care a semnat pe d

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod portocaliu de caniculă în 16 judeţe şi în municipiul Bucureşti / Maxime între 33 şi 37 de grade

News.ro acum o ora
Meteorologii anunţă caniculă în întreaga ţară, pe parcursul zilei de miercuri, în municipiul Bucureşti şi 16 judeţe fiind cod portocaliu. Maximele se vor siatua între 33 şi 37 de grade. ANM a emis o avertizare Cod galben privind val de căldură, cani

Consilierii de probațiune, protest la Guvern. Nu și-au primit integral salariile de la începutul anului

Ziare.com acum 23 minute
Consilierii de probaţiune protestează, miercuri, la Bucureşti, fiind programată pichetarea Guvernului, dar şi un marş către Ministerul Justiţiei, Angajaţii reclamă că nu şi-au primit integral salariile de la începutul anului şi anunţă şi forme extre

Decizia BEC privind cererea ADU de anulare a alegerilor în Sectorul 2/„Cel care a sesizat frauda este implicat în producerea sa”

Gandul acum 28 minute
Biroul Electoral Central a respins ca neîntemeiată cererea de anulare a alegerilor în Circumscripţia Electorală nr. 2 – Sector 2 Bucureşti, pentru alegerea primarului, formulată de către Alianţa Dreapta Unită USR – PMP – Forţa Dreptei. BEC susține c

Somații - 19 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
Somaţie. Potrivit încheierii de şedinţă din data de 12.06.2024 emisă de Judecătoria Zărneşti, jud. Braşov, în dosarul nr. 4565/338/2023, se înştiinţează orice persoană interesată că reclamantul Păpăruz Adrian a formulat acţiune civilă având ca obiec

Un fan german a ajuns la spital după un şut al lui Füllkrug, la încălzire, înaintea meciului Germania - Scoţia, de la Euro-2024

News.ro acum 8 ore
Un fan german a primit o lovitură atât de puternică de la Niclas Füllkrug în timpul încălzirii încât a trebuit să fie transportat la spital, vineri, chiar înainte de startul meciului de deschidere dintre Germania şi Scoţia (5-1), de la Euro-2024. Me

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum 10 ore
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

Aproape toată ţara va fi mâine sub cod galben sau portocaliu de caniculă

Radio Mures acum 11 ore
Excepţie va face doar zona de litoral a judeţelor Constanţa şi Tulcea. Meteorologii spun că temperaturile vor fi deosebit de ridicate pentru luna iunie cu maxime între 33 şi 37 de grade. În plus, noaptea de miercuri spre joi va fi tropicală, cu mini

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 12 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Vladimir Putin şi Kim Jong-Un s-au întâlnit oficial în Coreea de Nord. Este prima vizită a preşedintelui rus din ultimele două decenii

Mediafax acum 20 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin şi liderul nord-coreean Kim Jong Un au început miercuri evenimentele oficiale în Piaţa Kim Il Sung din Phenian. Este prima vizită a lui Vladimir Putin în peste două decenii, după ce anterior a mai făcut acest lucru în

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum 10 ore
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

Vremea

București
acum

24°
mie.

23°/35°
joi

23°/38°
vin.

20°/32°
sâm.

19°/34°
Iasi
acum

23°
mie.

20°/32°
joi

17°/29°
vin.

14°/27°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/26°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

18°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/28°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

21°
mie.

20°/36°
joi

22°/33°
vin.

19°/34°
sâm.

22°/39°