O femeie s-a aruncat asupra atacatorului care a ucis şase persoane şi a rănit grav o membră a Camerei Reprezentanţilor sâmbătă, în Arizona, reuşind să îi smulgă din mâini un încărcător cu gloanţe, a declarat duminică şeriful din comitat, citat de Mediafax.
Patricia Maisch - eroina al cărui nume a fost dezvăluit abia duminică - a dat dovadă de un curaj ieşit din comun, a afirmat şeriful Clarence Dupnik, într-un interviu pe Fox News.
"O catastrofă uriaşă, mult mai gravă" s-ar fi produs dacă ea nu ar fi acţionat, a declarat el într-o conferinţă de presă.
Atacatorul, un bărbat în vârstă de 22 de ani, Jared Lee Loughner, reuşise deja să tragă 31 de gloanţe asupra lui Gabrielle Giffords, membră a Camerei Reprezentanţilor, şi asupra persoanelor care o înconjurau, cu pistolul său de tip Glock, având un calibru de nouă milimetri.
Smulgându-i încărcătorul din mâini, eroina necunoscută l-a împiedicat să tragă o nouă serie de gloanţe.
Anumite modele de pistoale Glock permit tragerea automată pentru a creşte cadenţa tirului. Astfel, este nevoie doar de câteva secunde pentru a goli un încărcător cu aproximativ 30 de gloanţe.
Loughner a scos însă un nou încărcător din buzunar, dar un arc nu a mai funcţionat şi nu a putut să mai tragă, a povestit şeriful.
Doi bărbaţi au intervenit atunci pentru a-l imobiliza pe atacator, înainte de sosirea poliţiei.
O femeie s-a aruncat asupra atacatorului care a ucis şase persoane şi a rănit grav o membră a Camerei Reprezentanţilor sâmbătă, în Arizona, reuşind să îi smulgă din mâini un încărcător cu gloanţe, a declarat duminică şeriful din comitat, citat de Mediafax.
Patricia Maisch - eroina al cărui nume a fost dezvăluit abia duminică - a dat dovadă de un curaj ieşit din comun, a afirmat şeriful Clarence Dupnik, într-un interviu pe Fox News.
"O catastrofă uriaşă, mult mai gravă" s-ar fi produs