Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Meteorologii anunţă temperaturi ridicate pentru această perioadă VEZI PROGNOZA

Publicat in Romania Libera, luni 10 ianuarie 2011 ·

Peste măsură de cald luni, ca şi ieri, de altfel. Amiaza ne va aduce din nou valori termice de minus 2-0 grade şi plus 10 grade, dacă nu chiar 12 grade, potrivit Realitatea.net.

Cele mai mari temperaturi se vor atinge în vestul teritoriului, ca şi în zonele de deal şi de munte, unde ceaţa nu persistă. Nu scăpăm totuşi de polei, dar nici de ceaţă şi burniţă în sudul şi estul ţării.

În Capitală, soarele e scump la vedere din cauza ceţii şi a norilor care nu se prea dau duşi peste zi. Nici temperatura aerului în aceste condiţii nu reuşeşte să se avânte prea mult, aşa că vorbim de o maximă de cel mult un grad-două, dar măcar nu se anunţă ploi.

Marţi vremea se anunţă mohorâtă, cu ceaţă dimineaţă şi burniţă mai ales în zonele extracarpatice. În restul regiunilor se anunţă ploi slabe, motiv pentru care condiţiile de polei se menţin. Vorbim însă de temperaturi în general pozitive, de la 1 grad-2 grade în nordul Moldovei până spre 8-9 grade pe litoral, în deltă şi Câmpia de Vest, şi chiar 10-11 grade în Dealurile de vest.

Capitala nu zăreşte marţi soarele din cauza ceţii asociate cu burniţă. Cald însă la amiază, cu 4 grade Celsius peste valoarea de îngheţ.

Nici miercuri nu e rost de prea mult soare. Ba chiar mai dă câte o ploaie prin vestul şi nord-vestul ţării, dar local se anunţă precipitaţii şi în sud şi sud-vest, unde dimineaţa va aduce din nou ceaţă. Munţii se aleg mai mult cu lapoviţe şi ninsori, dar maximele rămân peste valorile normale, urmând să se încadreze între 3 grade în centrul ţării şi 9-10 grade pe litoral şi în zonele de deal din vestul ţării.

Bucureştenii pornesc miercuri tot cu ceaţă asociată cu burniţă, dar maxima rămâne la aceeaşi valoare ca şi mâine, de aproximativ 4 grade.

Peste măsură de cald luni, ca şi ieri, de altfel. Amiaza ne va aduce din nou valori termice de minus 2-0 grade şi plus 10 grade, dacă nu chiar

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tânărul care a înjunghiat mortal o fată în Grădina Botanică din Craiova, condamnat la 15 ani de închisoare / El este obligat să achite 600.000 de euro către familia victimei / Decizia nu este definitivă

News.ro acum 35 minute
Tânărul care a înjunghiat mortal o fată în Grădina Botanică din Craiova a fost condamnat, vineri, de Tribunalul Dolj, la 15 ani de închisoare. De asemenea, el este obligat să achite în total 600.000 de euro către familia victimei şi 200.000 de lei c

Trei aeronave F-16 Fighting Falcon au fost achiziționate de România de la Regatul Norvegiei . Unde au ajuns aeronavele

Ziua Constanta acum 13 minute
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziționate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat vineri, 28 iunie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu” de la Câmpia Turzii. Potrivit MApN, aeronavele F-16 Fighting Falcon vor intra în dotarea

Guvernul a luat o măsură prin care deciziile de recalculare a pensiilor vor fi distribuite de Poşta Română

News.ro acum o ora
Guvernul a aprobat, vineri, o ordonanţă de urgenţă care prevede ca Poşta Română să fie instituţia care să ofere servicii integrate de pregătire şi expediere a plicurilor care conţin deciziile privind recalcularea pensiilor din sistemul public. „Dato

Un bărbat din Toplița și-a pierdut viața după ce a fost înjunghiat de concubina sa

Informația Harghitei acum 15 minute
Un bărbat din municipiul Toplița a murit în spital după ce a fost înjunghiat, joi seara, de concubina sa. Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Harghita a informat, vineri, că în data de 27 iunie, în jurul orei 20:30, polițișt

Ucraina cere un scut aerian cu sisteme în România şi Polonia / Subiectul ar putea fi abordat la summitul NATO, potrivit Kievului

G4Media acum 41 minute
Lipsită de mijloace antiaeriene suficiente pentru a se proteja de potopul de foc rusesc, Ucraina îşi presează aliaţii să stabilească o zonă de excludere aeriană în vestul teritoriului său cu ajutorul unor sisteme antiaeriene desfăşurate în Polonia ş

Constantin: Guvernul monitorizează zborurile anulate care au legătură cu aeroporturile româneşti. Românii au dreptul şi pot deschide litigii pentru a solicita despăgubiri către acele companii

News.ro acum 53 minute
Purtătorul de cuvânt al Guvernului Mihai Constantin i-a îndemnat pe românii care au fost afectaţi de zborurile anulate să deschidă litigii ca să ceară despăgubiri companiilor. Acesta a adăugat că Executivul monitorizează zborurile anulate care au le

Ministerul Mediului pune în aplicare planul de relocare a urşilor „cerşetori” de pe Transfăgărăşan

Mediafax acum o ora
Ministrul Mediului Mircea Fechet a vizitat joi zona Lacul Vidraru şi Transfăgărăşan, pentru a evalua personal situaţia exemplarelor de urs care ies frecvent la drumul auto şi interacţionează cu turiştii. La întâlnirea din teren a participat prefectu

Premierul Marcel Ciolacu îi va invita pe toţi liderii tuturor partidelor politice pentru a stabili împreună calendarul alegerilor. ”Topăiala pe calendar afectează încrederea”

Ziarul Financiar acum o ora
Înaintea şedinţei de Guvern, Ciolacu a afirmat că se bucură că până acum actul guvernamental nu a fost afectat de tensiunile politice. „Am înţeles cu toţii că acest guvern nu este al coaliţiei sau al vreunui partid politic, este Guvernul României. T

Horoscop pentru vineri, 28 iunie 2024. Mentalul este răscolit pentru unii nativi

Ziua Constanta acum 8 ore
Berbec Chiar daca esti implicat in multe treburi, ti-ar prinde bine un tratament de infrumusetare sau ingrijire corporala. Gandurile iti zboara mai mult la distractii, prieteni sau la bugetul personal disponibil pentru cheltuielile tale personale.

Ministerul Finanţelor face un pas în spate: Sancţiunile pentru e-Transport şi e-TVA, amânate pentru 2025

Mediafax acum 58 minute
Guvernul României a aprobat vineri actul normativ elaborat de Ministerul Finanţelor prin care se aduc o serie de modificări sistemelor digitale naţionale e-Transport, e-TVA, e-Factura. „De asemenea, un alt aspect important adoptat este clarificarea

Vremea

București
acum

32°
vin.

17°/32°
sâm.

22°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/34°
Constanta
acum

31°
vin.

21°/31°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/29°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
Timisoara
acum

31°
vin.

18°/31°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

22°/34°