Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vezi aici cât te costă o vizită la medicul de familie

Publicat in Adevarul, luni 10 ianuarie 2011 ·

Indiferent dacă este vorba despre o simplă adeverinţă solicitată sau o consultaţie medicală la domiciliu, pacienţii trebuie să achite anumite taxe, mai mari sau mici, atunci când apelează la medicul de familie.

Adevărul de Seară vă prezintă o listă completă cu serviciile medicale pentru care pacienţii sunt nevoiţi să plătească prestaţiile de care beneficiază în cadrul sistemului de asistenţă medicală primară.

Astfel, o adeverinţă care atestă starea generală de sănătate a unei persoane, document solicitat pentru angajarea acesteia sau pentru înscrierea la facultate costă 15 lei. Plătesc, dar data aceasta doar cinci lei şi pacienţii care solicită medicului de familie avizul epidemiologic de intrare în colectivitate sau „dovada de vaccinări".

În cazul persoanelor neasigurate sau a celor care nu se află înscrise pe lista de pacienţi a medicului respectiv, un consult are preţul de 50 de lei. Aceeaşi sumă o scot din buzunar şi bolnavii care nu se pot deplasa şi necesită consultaţia la domiciliu.

Tot contra-cost, medicii de familie fac injecţii la cerere, pentru persoanele care urmează un tratament injectabil şi doresc o administrare corectă a medicamentelor. Preţul unei injecţii este de şapte lei.

Cel mai scump dintre documente eliberate de către medicul de familie este de departe Certificatul prenupţial. Întocmirea acestui document strict necesar pentru oficializarea căsătoriei costă 100 de lei.

Alte servicii de care puteţi beneficia la medicul de familie, dar tot contra cost şi în funcţie de dotările cabinetului respectiv, sunt ecografiile generale sau EKG-urile. Preţul acestor investigaţii este de 50 şi respectiv 20 de lei.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Ministrul Mediului infirmă INTERZICEREA centralelor de apartament: ”Fake news” / Ce spune Directiva privind performanța energetică a clădirilor

Gandul acum 55 minute
Vor fi sau nu interzise centralele de apartament de către UE? O întrebare aflată pe buzele multor cetățeni, care a stârnit de multe ori discuții aprinse și chiar controverse în spațiul public. Diana Buzoianu, ministrul Mediului, susţine că ideea int

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 2 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Francesco Bagnaia, în pole position pentru Marele Premiu al Cehiei de MotoGP / Marc Marquez a terminat pe doi calificările

G4Media acum 17 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Dublul campion mondial Francesco Bagnaia (Ducati) a obținut, sâmbătă, pe pista uscată de la Brno, pole position-ul pentru Marele Premiu al Cehiei de MotoGP, stabilind cel mai bun timp (01:52.303). Ur

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 5 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Donald Trump - „Alți 10 ostatici vor fi eliberați în curând din Gaza“

Ziua Constanta acum 13 minute
Alți 10 ostatici vor fi eliberați în curând din Gaza, a declarat vineri președintele american Donald Trump, fără a oferi detalii suplimentare, informează Reuters, citat de Agerpres.ro PRECIZĂRI: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că act

Medalie de aur pentru România la atletism, la Campionatele Europene U23

Mediafax acum 44 minute
În aceste zile au loc Campionatele Europene U23 de atletism, la Bergen, în Norvegia, iar o reprezentantă a României din competiție a bifat o performanță remarcabilă. Este vorba despre Alexia Ioana Dospin, care vineri, 18 iulie 2025, a cucerit medali

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum o ora
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum 2 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Vremea

București
acum

28°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

24°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°