Iată-mă luminat și de Ion Pînzaru, rectorul Universității București.
„Educația nu e doar instituție. Sînt oamenii.”
Ioan Pînzaru: Educația e o chestie practică, artizanală, pacientul îți spune, dacă îți iese sau nu-ți iese. Dacă pacientul strigă, e rău.
Rep.: Asta înseamnă că nici de lege nu-i nevoie.
I.P.: Dacă stai bine să te gîndești pentru educație, în general, nu-i nevoie de legi. Noi ne închipuim că putem justifica prin lege cît de buni sînt profesorii de la o anumită universitate sau că, dacă te duci să faci o Academie, ai savanți geniali. Acestea sînt instutuții. Asta-i confuzia. Educația nu e doar instituție. Sînt oamenii. Profesori și elevi. E posibil să se producă ceva între ei sau nimic. Restul, sînt rețete de management.
Sînt precum copiii de la grădiniță.
Rep.: Unde vă e spaima mai mare, cînd intră sau cînd iese un student din Universitate?
I.P.: Cînd intră. Nu pot sta două ore nemișcați. Sînt precum copiii de la grădiniță. Le faci ore de douăzeci de minute că nu se pot concentra mai mult. Nu au avut concentrarea și capacitatea de atenție educate în anii trecuți.
Rep.: E un soi de fericire și asta. Sînt cu ale lor.
I.P.: Nu, nu, sînt foarte nefericiți săracii. Plictisiți, destructurați. Ăsta e timpul cel mai nenorocit, timpul destructurat. În liceu ăsta e timpul dominant. Cel destructurat, în care nu știi ce ai de făcut, în care nimeni nu-ți spune ce ai de făcut la o vîrstă dificilă, vîrsta iubirilor, conflictelor aprige. Tentația violenței. Dacă nu poți să te dezvolți în liceu vii profund neferict în facultate.
De ce este situația asta? Nu sînt profesori
Rep.: Păi, la liceu sînt profesori trimiși tot de dumneavoastră, cei din Facultăți.
I.P.: Să stabilim clar: în ultimii douăzeci ani, am avut mai multe „mode”. Procentul profesorilor necalificați a tot crescut. Un necalificat