Statele Unite sunt pregătite să rămână în Afganistan după 2014, data la care este prevăzută transferarea responsabilităţii securităţii ţării către trupele afgane, în cazul în care Kabulul va cere acest lucru, a anunţat marţi vicepreşedintele american, Joe Biden, citat de AFP, informează Mediafax.
"Noi nu vom pleca, dacă voi nu vreţi ca noi să plecăm" în 2014, a declarat Biden, într-o conferinţă de presă comună cu preşedintele afgan, Hamid Karzai, la finalul unei întâlniri la palatul prezidenţial, în capitala afgană.
Biden a sosit luni într-o vizită-surpriză în această ţară.
Statele Unite furnizează două treimi din cei aproximativ 140.000 de soldaţi din cadrul forţelor internaţionale staţionate în Afganistan. NATO preconizează că va începe retragerea trupelor în acest an şi că va transfera progresiv responsabilitatea securităţii către forţele afgane, pe tot teritoriul ţării, până la sfârşitul lui 2014.