Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rău-platincii rămân cu gunoiul în faţa nasului. RETIM a suspendat serviciile pentru ei

Publicat in Adevarul, marți 11 ianuarie 2011 ·

Compania care se ocupă cu curăţenia oraşului a sistat ridicarea gunoiului pentru cei care au uitat să îşi achite datoriile.Aproape 240 de firme şi 37 de asociaţii de proprietari din Timişoara rămân cu gunoiul în faţa caselor.

Societatea RETIM a sistat ridicarea deşeurilor de la cei care nu şi-au achitat datoriile faţă de ei şi nici nu s-au prezentat la negocieri pentru reeşalonare. În prezent sunt aproape 240 de firme şi 37 de asociaţii de proprietari care vor fi nevoiţi să miroase gunoiul care se revarsă din pubelele lăsate de cei de la RETIM. „Cu toate că situaţia s-a mai îmbunătăţit în trimestrul IV mai sunt o serie de agenţi economici şi asociaţii de proprietari care nu au înţeles nici până în prezent să-şi achite datoriile financiare către societatea noastră. Nu ridicăm guniul, rămâne în faţa casei. Avem pretenţia de la ei să vină măcar să ceară reeşalonarea datoriei. Îi aşteptăm la discuţii spre găsirea unor soluţii acceptabile ambelor părţi”, a declarat Livian Hotico, purtătorul de cuvânt de la RETIM.

Barometru economic

Numărul mare al societăţilor comerciale care nu au plătit pentru serviciile RETIM se datorează şi crizei economice. “Multe din firme sunt falimentare sau nu au găsit soluţii pentru a plăti. Putem să fim un barometru al economiei. Vedem cât de bine merge o firmă după deşeurile aruncate”, a afirmat Livian Hotico.

Ridicarea brazilor

În altă ordine de idei, angajaţii RETIM au început colectarea brazilor. “Rugăm cetăţenii să depună brazii la vedere şi pe cât posibil concentraţi în grămezi astfel încât utilajele noastre să aibă acces cât mai uşor pentru a-i ridica. Brazii vor fi colectaţi în marea majoritate a cazurilor de către utilaje special destinate acestei activităţi”, a mai spus Hotico.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

EURO 2024 În meciul Italia - Albania, s-a marcat cel mai rapid gol din istoria competiției!

Ziua Constanta acum 8 ore
Campioana europeană en-titre, Italia, a debutat cu dreptul la EURO 2024, din Germania, câștigând cu 2-1 meciul cu Albania, din grupa B. Scorul a fost deschis însă de Albania, prin Nedim Bajrami, care a punctat în secunda 24 a partidei, acesta deveni

Şase pelerini Hajj au murit din cauza căldurii la Mecca, unde temperaturile urcă spre 48 de grade Celsius

News.ro acum 2 ore
Şase oameni au murit din cauza căldurii în timpul pelerinajului Hajj spre Mecca, în contextul avertizărilor făcute de oficiali saudiţi conform cărora temperaturile ar putea ajunge, în timpul adunării anuale, la 48 de grade Celsius (118 grade Fahrenh

Cele trei persoane căutate de salvamontiştii din Braşov în Munţii Făgăraş au coborât cu bine de pe munte

News.ro acum o ora
Cele trei persoane care erau căutate de salvamontiştii din Braşov în Munţii Făgăraş, după ce s-au rătăcit, au coborât cu bine de pe munte şi s-a stabilit că nu au afecţiuni medicale. Potrivit Salvamont Braşov, persoanele au ajuns la baza muntelui. A

Simona Halep a revenit pe teren la Cluj, în cadrul Sports Festival: “De-acum vorbim numai despre bine, despre bucuria de a juca tenis. Mă gândesc la revenire, nu la retragere” - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Fostul lider WTA Simona Halep a revenit pe teren, sâmbătă, la Cluj-Napoca, ea jucând în cadrul Sports Festival, alături de alte staruri ale tenisului mondial. Halep le-a mulţumit celor din public pentru susţinerea arătată mai ales în perioada în car

Accident tragic în Prahova: O femeie de 39 de ani a murit și alte patru persoane, printre care și un copil, au fost rănite

Ziare.com acum 9 ore
Accidentul a avut loc sâmbătă seara, 15 iunie, pe Drumul Național 72, în județul Prahova, după ce o mașină s-a ciocnit cu un TIR. O femeie de 39 de ani a murit şi alte patru persoane, între care un copil, au fost rănite. Accidentul rutier s-a produs

Turist olandez găsit mort pe o insulă grecească. Serie de dispariții misterioase pe trei insule

Ziare.com acum 10 ore
Turistul olandez mort a fost găsit a fost găsit sâmbătă dimineaţa, pe insula Samos, în estul Greciei, a anunţat presa locală. El este ultimul turist găsit decedat dintr-o serie de cazuri recente în care turişti din insulele greceşti au murit sau au

Alegeri prezidenţiale în SUA: Biden şi Trump s-au pus de acord asupra regulilor pentru prima lor dezbatere

News.ro acum 13 ore
O oră şi jumătate de dezbatere fără public şi microfoane care pot fi închise pentru a asigura respectarea timpului de vorbire: regulile primei dezbateri de campanie dintre Joe Biden şi Donald Trump, care va avea loc în 27 iunie, au fost făcute publi

Alegeri parlamentare în Franţa: 250.000 de manifestanţi au protestat împotriva extremei drepte în Franţa

G4Media acum 10 ore
Cel puţin 250.000 de persoane au mărşăluit sâmbătă în Franţa, în semn de protest împotriva extremei drepte, aflată în poziţie de forţă în perspectiva alegerilor legislative anticipate convocate de preşedintele Emmanuel Macron, în timp ce noua coaliţ

Ministerul Educaţiei oferă informaţii utile pentru elevii care vor susţine Evaluarea Naţională la finalul clasei a VIII-a/ Ce marcaje sunt permise şi cum pot corecta elevii un răspuns

News.ro acum 11 ore
Ministerul Educaţiei transmite, sâmbătă, informaţii utile elevilor care vor susţine Evaluarea Naţională la finalul clasei a VIII-a, explicând ce marcaje sunt permise în lucrări şi cum pot candidaţii să corecteze răspunsurile. Evaluarea Naţională pen

Prima lansare oficială a unui candidat la alegerile prezidenţiale. George Simion este candidatul AUR

Mediafax acum 12 ore
Preşedintele AUR, George Simion, este primul candidat care se înscrie în mod oficial în cursa pentru alegerile prezidenţiale. Simion a fost desemnat de conducerea partidului să participe la cursa pentru Palatul Cotroceni. Evenimentul de lansare a av

Vremea

București
acum

21°
dum.

19°/31°
lun.

20°/34°
mar.

22°/34°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

17°
dum.

14°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/25°
lun.

14°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

17°
dum.

15°/29°
lun.

16°/29°
mar.

17°/31°
mie.

19°/34°