Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mașinile anului 2011 iau startul din capitala industriei auto americane

Publicat in Capital, marți 11 ianuarie 2011 ·

Orașul Detroit găzduiește, între 10 și 23 ianuarie, cea mai importantă expoziție auto din America de Nord. Peste 30 de premiere mondiale vor fi prezentate publicului.

Optimismul moderat care a cuprins întreaga industrie auto, abia ieșită dintr-o criză profundă, se remarcă și în culisele NAIAS 2011 (North American International Auto Show). După ce, în 2009, expoziția fusese la un pas de a fi anulată, iar anul trecut multe mărci importante au lipsit din peisaj, în 2011, organizatorii se așteaptă nu numai la o majorare a numărului de vizitatori, ci și la un spectacol care să demonstreze în mod convingător că tot ce putea fi mai rău pentru producătorii de autovehicule a trecut.

Expoziția s-a deschide ieri, cu o primă zi dedicată presei, sub auspicii favorabile: toți cei 70.000 de metri pătrați ai impozantului Cobo Center au fost închiriați, mai mult de 30 de expozanți au anunțat că vor avea la stand premiere mondiale, unele dintre mărcile care au refuzat invitația în 2010 au revenit, iar numărul jurnaliștilor acreditați se apropie de 5.000.

Mai mult chiar, Jim Blain, președintele NAIAS, consideră că expoziția din acest an este menită să „unească punctele“ pe care potențialii clienți de mașini le-au descoperit anul trecut. Mai exact, dacă în 2010 vizitatorii au putut vedea doar evoluția automobilelor de la propulsia clasică la cea electrică, în acest an, ei pot găsi, și chiar testa, la NAIAS stații de încărcare pentru mașinile cu motoare electrice, autonomia acestor vehicule, precum și sistemele de comandă și control care fac din acestea un deziderat.

Conform organizatorilor, de la Detroit vor demara către piețele din întreaga lume câteva zeci de modele noi, printre cele mai importante numărându-se Audi A6, BMW Seria 6 Convertible, BMW Seria 1 Coupé și Convertible, Chevrolet Sonic, Chrysler 300C, Hyundai Veloster, Jeep Compass, Mercedes-Benz C

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 8 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 11 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 6 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Mircea Cărtărescu a câștigat premiul International Dublin Literary Award pentru romanul „Solenoid”, pe larg apreciat și în SUA

HotNews acum 12 ore
Scriitorul român Mircea Cărtărescu și traducătorul său, Sean Cotter, au câștigat joi premiul International Dublin Literary Award din acest an pentru romanul „Solenoid”, anunță The Irish Times și Radio România. Mircea CartarescuFoto: Cronos / Alamy /

Preşedintele ceh a fost rănit în timp ce conducea motocicleta

News.ro acum 15 minute
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 9 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 11 ore
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 7 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Accident aviatic la Iași. Aparatul de zbor al unui om de afaceri a aterizat forțat pe un câmp VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Un incident aviatic grav a avut loc joi, 23 mai, într-o localitate ce face parte din zona metropolitană a iașiului. Un om de afacer, Adrian Ioniță, specializat în domeniul imobiliar, a fost la un pas de tragedie în timp ce zbura cu avionul proprieta

Vremea

București
acum

13°
vin.

13°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

14°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°