Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Teatru de păpuşi, în premieră la Teatrul Valah

Publicat in Adevarul, marți 11 ianuarie 2011 ·

Noua stagiune a Teatrului Valah Giurgiu debutează în acest an cu o premieră, „Prâslea cel voinic şi merele de aur”, o adaptare inedită după Petre Ispirescu, personajele fiind păpuşi manevrate din spate de actriţele Georgeta Antoniu şi Mihaela Olar.

„Ne-am gândit să le facem o bucurie tuturor copiilor atât din oraş dar şi din judeţ. Până acum teatrul nu a mai pus în scenă teatru de păpuşi şi suntem convinşi că va fi un succes. Vrem să bucurăm toţi micuţii”, a spus pentru „Adevărul de Seară”, Mircea M. Ionescu, directorul Teatrului Valah.

Încasări-record cu „D-ale carnavalului”

Noul an vine cu proiecte măreţe şi pentru „Cafeneaua Artiştilor”, ianugurată la sfârşitul anului trecut, în prezent existând deja solicitări pentru concerte de cafenea, manifestăndu-şi interesul Ilie Stoian şi Mircea Bodolan, interpreţi ai genului. În premieră la Giurgiu, pe 31 ianuarie, vor fi prezenţi membrii Clubului Dramaturgilor ai Uniunii Scriitorilor, într-un spectacol-lectură.

„Ne-am propus proiecte pentru tineri şi de accea am şi creat această cafenea. Vrem să-i atragem către teatru şi viaţa culturală în general”, a mai spus directorul teatrului.

Tot tinerii au fost cei care în proporţie de 70% au mers la piesele de teatru puse în scenă de actorii giurgiuveni şi naţionali.

„D-ale Carnavalului”, piesa de teatru care le-a avut în distribuţie pe Adriana Trandafir şi Magda Catone a fost cea care s-a jucat cu casa închisă la primele două reprezentaţii. Încasări record pentru Teatrul Valah a adus în prima stagiune a anului trecut piesa „Duelul” de unde s-au încasat peste 4.200 lei.

Nici una dintre piesele puse în scenă de actorii teatrului Valah nu a fost suspendată în 2010,spectacolele fiind jucate fie cu sala plină sau cu peste 50% din locuri ocupate.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 10 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 11 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 11 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

ATAC armat în Arkansas, SUA! Trei persoane au fost ucise, alte 10 sunt rănite

Gandul acum 31 minute
Cel puțin trei persoane au murit și alte 10 sunt rănite în urma unui schimb de focuri la un magazin alimentar din statul american Arkansas, transmite presa din SUA. Poliția anunță că suspectul principal a fost împușcat de forțele de ordine, dar viaț

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 10 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Cod roşu de caniculă, sâmbătă şi duminică, în judeţe din sudul ţării, inclusiv în Capitală

Mediafax acum 15 minute
ULTIMELE ȘTIRI Apple amână lansarea funcțiilor A.I. în Europa, din cauza regulilor UE. Restul lumii va beneficia de upgrade în cursul anului 2024 Ministerul slovac al Apărării depune plângere penală împotriva fostului premier pentru oferirea de avio

Atac armat sinistru într-un supermarket din SUA. Trei oameni au fost uciși și 10 răniți

Ziare.com acum 25 minute
Trei persoane ucise şi 10 rănite într-un incident armat, într-un supermarket din Arkansas Un bărbat înarmat a deschis focul într-un supermarket din Arkansas vineri, ucigând trei civili şi rănind alte 10 persoane, inclusiv doi ofiţeri de poliţie, a a

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 9 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 10 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 8 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Vremea

București
acum

21°
sâm.

21°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

19°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

20°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

22°
sâm.

22°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°