- Diverse - nr. 700 / 11 Ianuarie, 2011 As dori sa va spun o poveste. Doriti sa o ascultati? Face parte din experienta unei profesoare nou-venita intr-un oras universitar. Un oras frumos, cu oameni foarte instruiti, plin de flori, cu parcuri si cu multa cultura, insa si cu oameni care stiu sa foloseasca arma nestiintei ca pe o sabie si sa taie capete, pentru care dictonul este: nu conteaza sacrificiile profesionale, cele intelectuale, precum si cele morale, important este sa castigam lupta. Prin nu e important ce mijloace... Gandindu-ne ca in joc este viitorul unor copii, nu ii lasam pe acesti monstri ai nestiintei sa culeaga laurii. Despre ce monstri e vorba? Despre incultura, prejudecatile, negativismul celor care, prin nestiinta lor in ale invatamantului fac tuturor un deserviciu: despre cei care nu stiu ce vorbesc si vor sa educe copiii, despre cei care au atatea prejudecati, incat dau tuturor in cap cu parerile lor. Eu nu vorbesc niciodata despre ceea ce nu stiu cu certitudine, ei o fac, insa. Cu armele suficientei, cu armele prejudecatilor, cu armele parerilor preconcepute. Fie ca sunt parinti cu fara prea multa cultura in ale invatamantului, care se bazeaza pe propriile lor cunostinte de acum 20-30 de ani sau vorbesc din cultura vecinului, a vecinei sau a prietenilor, a cunostintelor sau cred orbeste in ceea ce spun copiii care, vorbind la telefon si band un suc la terasa din apropiere, spun ca sunt in clasa si lucreaza impreuna cu colegul de banca, in grupe de cate doi, la un proiect care sa imagineze, din punct de vedere literar, o sticla de suc... Sunt odraslele lor si cred orbeste in ei, se gandesc ca sunt cei mai si cei mai si ii vad perfecti, desi, uneori, copiii lor nu au personalitate si nu pentru ca nu si-o dezvolta in scoala sau pentru ca nu si-ar putea-o dezvolta, ci pentru ca studiaza ba rochia alba superba a colegei de banca sau tricoul de culoa