Victor Piţurcă a ieşit la contra-atac cu declaraţii în cadrul conferinţei de presă din această seară. Antrenorul suspendat al Craiovei a declarat că din luna august a investit sute de mii de euro în Clubul Universitatea Craiova pentru că Mititelu nu mai are bani. Patronul Universităţii recunoaşte că situaţia financiară a clubului nu este foarte bună, dar susţine că Piţurcă a sunat oameni de afaceri care să cumpere echipa din Bănie.
Piţurcă şi-a început conferinţa de presă povestind cum Mititelu l-a sunat zilnic timp de un an rugându-l să antreneze Universitatea Craiova.
"Când îmi cerea Mititelu să vin la Craiova, eu refuzam pentru că el nu dispunea de o situaţie financiară bună. Apoi, m-a bombardat cu mesajele, şi m-a convins să vin la Universitatea, spunându-mi că va avea bani şi fonduri pentru a pune pe masă bugetul pe care l-am doscutat", a spus Piţi. "Când am venit la echipă, erau angajaţi care nu-şi primiseră salariile de 10 luni. Nici din punct de vedere sportiv, Craiova nu sătea bine. Perspectivele erau sumbre. Asta e realitatea. La discuţiile cu Mititelu, i-am spus că vin doar dacă există o sumă de bani, pentru că eu nu vroiam să joc cu jucători nemulţumiţi. Eu am venit la echipă cu banii mei. Am impresia că vrea să mă escrocheze şi de banii mei. Banii la club au venit de la mine", a declarat Piţurcă în cadrul conferinţei de presă.
Antrenorul a vorbit despre situaţia financiară în care se află clubul de fotbal acuzându-l pe Mititelu că a băgat în buzunar banii încasaţi din vânzarea biletelor la meciuri, în timp ce jucătorii erau neplătiţi.
"Încasările de la meciuri intrau în buzunarul lui Mititelu. Nu am mai permis asta. Probabil, asta a fost prima ruptură, dar tacită, eu nu am ştiut asta. I-am spus lui Cristescu să se ocupe de asta", a declarat Piţurcă
"Am reuşit cu echipa jocuri excelente, dar am pierdut şi meciuri. Şi lotul sub