Proiectul Opoziţiei unite stârneşte voci critice chiar în sânul PNL, iar comentatorii dreptei portocalii înfierează trădarea ideologică a liberalilor. Dar, dincolo de dansul de imagine, lucrurile nu aveau cum evolua altfel.
Ne aflăm în an preelectoral, când se strâng oştile pentru marea bătălie din 2012. Obiectivul anunţat de Opoziţie, că va schimba majoritatea parlamentară sună mai degrabă a pregătire psihologică, decât a operaţiune realistă.
UDMR, formaţiune de care depinde susţinerea Guvernului Boc în Parlament, nu are în acest moment niciun motiv pentru a schimba tabăra. În acelaşi timp, Opoziţia, chiar dacă se uneşte, nu are capacitatea de a atrage suficienţi transfugi astfel încât să dărâme guvernarea. Dacă parlamentarii Puterii au acceptat să stea în bănci şi să nu voteze pentru a salva Guvernul Boc pe când tăia pensii şi salarii, ce rost ar avea să plece acum după ce au trecut hopul? Chiar dacă situaţia economică nu va cunoaşte o relansare spectaculoasă, se vor găsi destule resurse pentru a-i recompensa pe parlamentarii fideli prin investiţii în colegiile uninominale, ceea ce va conta enorm la alegeri. Asta fiind situaţia forţelor combatante, constituirea alianţei dintre PNL şi PSD are o altă motivaţie practică decât schimbarea Cabinetului Boc în următoarele luni.
Motivaţia vine de la Cotroceni. Preşedintele Băsescu a demonstrat prin fapte că numeşte premierul pe care îl vrea el şi nu pe cel propus de o majoritate ostilă constituită în Parlament. Aşa a procedat în 2009, după succesul moţiunii de cenzură, aşa va proceda şi în viitor. La următoarele alegeri, chiar dacă
PDL va fi înfrânt, cel mai probabil esta ca niciun partid să nu câştige majoritatea absolută în Parlament. Atunci preşedintele va avea libertatea totală să desemneze un premier care să-i fie aliat politic. În tradiţia politică românească din ultimii 20 de ani, şeful statului