Las, şi nu las azi problemele Giuleştiului; banii neplătiţi, jucătorii cu gând de plecare.
Auzi, să-l pierzi prosteşte pe Bozovici, să plece la Dinamo, nu pot să cred! Las tacticile neamprostiste aplicate lui Costin Lazăr, pe care le ştiu de la cazul - ehey! - Ilyeş, când eu, fraieru', îl înjuram pe Vamă. Bagatele de doi lei, mârlăneşti care nu se fac cu un jucător devotat. Căci, cimentarea pe post a lui Rădoi la naţională a dăunat unui Lazăr, la fel de bun, nespunând că mă bucură decizia de plecare a „arabului". Iar zvonurile că se termină echipa din serialul „Apocalipsa", al cărui celebru autor îl ştim ca pe un catâr cărpănos şi... căpos: Scufundacul de pământ!
Sărind subiectul, mă uimeşte o alegere FIFA pentru o fază monument dintr-un templu al jocului de fotbal. Cea dintr-un meci cu Columbia; de o simplitate pe care nici noi, comentatorii lu' Peşte, nu am văzut-o, nu am pus-o la butoniera sacoului jerpelit al fotbalului mioritic. E atât de simplă, că o poate face oricine: Hagi primeşte o pasă şi face o fentă genială, evită atingerea mingii; bulversează adversarul. Fantezia simplissimă a lui Gică mi-a amintit de Gicu Dobrin.
Şi de unul G.G. Marquez - Nobelul de literatură - care posedă un fantastic atât de „banal", de crezi că poţi şi tu. Ca fenta lui Gică, şi ea de Nobel! Dacă scriitorul a făcut sute de imitatori, ceea ce în literatură e rău, Hagi ar avea nevoie, măcar la noi, de doi-trei. Unu a fost şi s-a pierdut.
Cu Mutu am dat-o în bară. Îi înţeleg antrenorului Hagi nevoia de el, dar eu parcă nu aş face-o. Îl vedeţi voi pe orgoliosul Hagi - care are pe ce, şi de ce să fie orgolios - suportând fiţele, ifosele şi damfirule lui Mutu? Eu, nu!
