Cercetarea, alături de cultură, educaţie şi, mai nou, apărare, este unul dintre domeniile care sunt în mod constant sacrificate din punct de vedere al alocărilor bugetare, atunci când se invocă necesitatea implementării unor măsuri de austeritate bugetară. Ca atare, şi în 2011 pot apărea situaţii în care instituţii de cercetare se închid pentru că nu mai au nici măcar banii necesari acoperirii salariilor, sau din cauza lipsei personalului, care se îndreaptă spre alte domenii, cu salarii ceva mai decente. Dacă în statele vest-europene s-a investit destul de mult în cercetare şi pe timp de criză, considerându-se că în inovare poate sta inclusiv soluţia ieşirii din criza economică, în România lucrurile nu sunt încă percepute în acest fel, şi abia în 2020 se estimează că ţara noastră ar putea ajunge la un procent de 2% din produsul intern brut care să fie repartizat cercetării, aşa cum se întâmplă în statele vest-europene.
Arierate ca la sănătate
Teoretic, lucrurile ar trebui să meargă ceva mai bine în acest an, în domeniul cercetării, întrucât în bugetul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, bugetul cercetării a crescut de la 1,038 miliarde lei la 1,509 miliarde lei, ceea ce reprezintă o creştere de 45,26%. Practic, lucrurile nu prea stau aşa, pe motiv că, la fel ca în sănătate, din cauza subfinanţării, sunt multe institute de cercetare care au acumulat datorii, arierate foarte mari care sunt plătite din bugetul pe acest an, restul banilor rămaşi nefiind suficienţi nici pentru asigurarea supravieţuirii la cote de avarie a institutelor de cercetare.
Totuşi, a existat o undă de optimism legată de promisiunea ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, făcută cu ocazia adoptării bugetului pe 2011, când a declarat că mărirea alocaţiilor bugetare alocate cercetării “se face în paralel cu transparentizarea
