Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Investiţii de 30 de milioane de lei la spitalul de urgenţă

Publicat in Romania Libera, joi 13 ianuarie 2011 ·

Printre proiectele de anul acesta ale conducerii spitalului se află şi renovarea şi reabilitarea secţiilor de Chirurgie şi Ortopedie.

Directorul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, dr. Dan Căpăţână, a declarat că a înaintat o fundamentare privind renovarea celor două secţii şi aşteaptă răspunsul Ministerului Sănătăţii referitor la aceste investiţii. Acesta a mai spus că, indiferent de răspunsul ministerului de resort, Consiliul Judeţean Constanţa este dispus să contribuie cu o sumă importantă la acest proiect. „Sperăm ca până la sfârşitul anului să avem două blocuri operatorii noi, cu câte patru săli de operaţie ultramoderne. Ca noutate pentru judeţul Constanţa, una dintre săli va fi destinată bolnavilor cu politraumă. Echipa care va lucra aici va fi mixtă, alcătuită atât din medici chirurgi, ortopezi, cât şi neurochirurgi şi cadre de pe secţia Chirurgie cardiovasculară.

Şeful secţiei Chirurgie, dr. Cătălin Grasa, spune că aceste lucrări sunt binevenite. „Blocul nostru operator n-a mai fost renovat de la înfiinţarea spitalului, din anul 1969", a precizat el. Medicul a mai spus că pe secţie duc lipsă de echipamente pentru investigarea căilor biliare, de un aparat de endoscopie nou şi de un colangioscop, pentru că cel vechi este defect de aproape un an de zile. Totodată, mai trebuie achiziţionate sau înnoite aparatele de laparascopie cu care se operează mulţi bolnavi.

Printre proiectele de anul acesta ale conducerii spitalului se află şi renovarea şi reabilitarea secţiilor de Chirurgie şi Ortopedie.

Directorul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, dr. Dan Căpăţână, a declarat că a înaintat o fundamentare privind renovarea celor două secţii şi aşteaptă răspunsul Ministerului Sănătăţii referitor la aceste investiţii. Acesta a mai spus că, indiferent de răspunsul ministerului de resort, Consiliul Judeţean Constanţa es

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis, mesaj după startul foarte bun al naţionalei la Euro 2024: Emoţionată victorie. Felicitări tricolorilor!

News.ro acum 20 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a felicitat echipa naţională pentru victoria cu scorul de 3-0 obţiinută în meciul de debut de la Campionatul European din 2024, cu Ucraina. Într-un mesaj postat pe Facebook, Iohannis a notat că a fost o victorie emoţionan

Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj şi alţi trei poliţişti, reţinuţi pentru 24 de ore

Mediafax acum o ora
Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj şi alţi trei poliţişti au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Ei au calitatea de suspecţi într-un dosar penal.

România, debut cu victorie la Euro-2024: Stanciu – Ce am trăit astăzi nu se mai poate repeta! E de neegalat!

News.ro acum o ora
Căpitanul echipei naţionale a României, Nicolae Stanciu a deschis scorul în meciul cu Ucraina şi spune că nu este important cine marchează, atât vreme cât echipa câştigă. „Cred că după naşterea fetiţelor mele e cea mai fericită zi, atât din viaţa me

Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale: Analiza trebuie să aibă loc în interiorul coaliţiei

News.ro acum 5 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale, el arătând că urmează să aibă loc o analiză trebuie în interiorul coaliţiei. Preşedintele PNL a fost întrebat la Senat despre data alegerilor prezid

Oficial! Chestorul Mihai Rus, șeful IPJ Cluj, reținut de DNA

Ziua Constanta acum 54 minute
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de astăzi, 17 iunie 2024, a lui RUS MIHAI, chestor de poliție și șef al Inspectoratului

Explozie la o bază militară dintr-o țară NATO, unde sunt instruiți ucraineni. Nouă soldați au fost răniți

Ziare.com acum o ora
Nouă soldaţi au fost răniţi într-o explozie care s-a produs luni, 17 iunie, într-o bază militară cehă folosită pentru antrenarea trupelor ucrainene, au anunţat armata şi surse medicale, potrivit The Guardian. Doi soldaţi care au răni de gravitate me

Posibile trucări la licitaţiile pentru servicii de citire a contoarelor de energie electrică

Mediafax acum 5 ore
Autoritatea de concurenţă are indicii că firmele Andrem Strategy S.R.L. şi Electro Strategy S.R.L şi-ar fi coordonat politicile comerciale astfel încât să îşi împartă lucrările în cadrul procedurilor de achiziţie publică organizate de entităţi contr

În ce lume trăim? Copii torturați la o fundație din Botoșani. Erau bătuți și puși să stea în genunchi până la opt ore

Botosani News acum o ora
Mai mulți copii au fost torturați la o fundație din județul Botoșani. Anchetatorii au scos la iveală detalii de-a dreptul năucitoare. Minorii erau obligați să ia parte la acțiuni religioase, erau puși să muncească forțat și chiar puși să stea de la

Război în Gaza, ziua 254. Benjamin Netanyahu desființează cabinetul de război israelian

Press Alert acum 5 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a desființat cabinetul de război al țării, a declarat un oficial israelian pentru CNN. Decizia lui Netanyahu vine după ce liderul opoziției, Benny Gantz, și-a anunțat săptămâna trecută retragerea din acest orga

Putin se va întâlni cu Kim Jong-un în Coreea de Nord. Este prima vizită pe care o face la Phenian după mai bine de 20 de ani

News.ro acum 2 ore
Vladimir Putin va fi în Coreea de Nord marţi şi miercuri, a anunţat luni Kremlinul, aceasta fiind prima vizită a liderului rus în această ţară după mai bine de 20 de ani, ceea ce scoate în evidenţă apropierea tot mai pronunţată între Moscova şi Phen

Vremea

București
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

21°/36°
joi

23°/39°
Iasi
acum

28°
lun.

17°/28°
mar.

17°/29°
mie.

19°/32°
joi

20°/30°
Constanta
acum

29°
lun.

20°/29°
mar.

21°/25°
mie.

20°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

15°/27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

21°/29°
Timisoara
acum

30°
lun.

17°/30°
mar.

18°/33°
mie.

20°/36°
joi

21°/36°