Salonul Auto Internaţional Nord-American şi-a deschis săptămâna aceasta porţile pentru o piaţă auto
aflată pe val în ultimul an.
Tonul trist şi defetist de anul trecut a fost înlocuit de unul optimist-realist, cu multe modele noi, atent gândite pentru piaţa americană şi cu foarte puţine concepte extravagante. Remarcabile sunt câteva modele, dintre care unele vor ajunge şi pe piaţa europeană.
Aveo Sedan, concurentul Loganului
Noul Chevrolet Aveo Sedan, lansat la Detroit sub numele de Chevrolet Sonic, va fi principalul concurent pentru Loganul autohton atunci când va fi lansat în Europa, în a doua parte a acestui an. El aduce câteva noutăţi notabile, printre care motoare de 1,4 şi 1,8 litri turbo, cutii de viteze manuale şi automate cu şase trepte, precum şi un interior care arată ca la un Cruze mai mic.
În Europa putem aştepta doar motorul de 1,4 litri turbo 138 CP ca vârf de gamă, iar dotările la interior vor fi destul de diferite de cele ale modelului american. Evident, toată lumea se aşteaptă ca noul Aveo să facă uitate rezultatele dezastruoase la testele EuroNCAP ale vechiului model, datorită atenţiei deosebite acordate de GM acestui aspect, cele 10 airbaguri ale maşinii vorbind de la sine.
Prius, familia se lărgeşte
Toyota vrea să contracareze asaltul venit din partea hibridelor concurente pe un segment pe care practic l-a creat, iar tactica este aceea de a dezvolta o întreagă gamă Prius. Primele două modele sunt Prius C şi Prius V, ambele nişte clone de Prius standard, dar de dimensiuni diferite, cu accent păstrat pe consumul redus de carburant.
Prius C, prezentat la Detroit sub formă de concept, este un supermini care va concura direct Honda Insight, cu dimensiuni mai mici şi cea mai eficientă tehnologie hibrid disponibilă la ora actuală. Prius V, în schimb, este un MPV mai mare decât Prius-ul standard, cu un interi