Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ancheta „Smolensk”: Ruşii îi fac praf pe polonezi

Publicat in Jurnalul, joi 13 ianuarie 2011 ·

Foto: Natalia Kolesnikova / AFP Oficialităţi poloneze de rang înalt care zburau în aeronava pre­zi­den­ţială cu şeful statului, Lech Kaczynski, au făcut presiuni asupra echipajului avionului care s-a prăbuşit în aprilie în Rusia, în apropiere de Smolensk, se arată în concluziile anchetei ruse privind tragedia avia­tică în care şi-au pierdut viaţa pre­şe­dintele polonez, soţia sa, Maria, şi 94 de persoane, care reprezentau o mare parte a elitei politice şi militare po­lo­neze, în data de 10 aprilie anul trecut, informează AFP, citând surse din cadrul anchetei.

În raport se mai precizează că unul dintre piloţi, care era chiar comandantul forţelor aeriene, gene­ralul Andrzej Blasik, avea în sânge o cantitate de alcool de 0,6 grame pe litru – chiar şi peste limita admisă, de pildă, pentru şoferii din majoritatea ţărilor Uniunii Europene. Anchetatorii ruşi au pus accentul pe „presiunea psihologică” făcută asupra echipajului aeronavei prezidenţiale de unele oficialităţi de rang înalt care se aflau în cabina piloţilor, fiind vorba despre Blasik şi şeful de protocol al preşedintelui.

Ei s-ar fi temut de o reacţie negativă a pre­şe­dintelui la vestea că avionul nu ar fi putut ateriza pe aeroportul prevăzut, ci pe un altul, din cauza condiţiilor meteorologice care împiedicau vizi­bi­litatea şi astfel ar fi insistat ca piloţii să facă aterizarea în ciuda avertismentelor controlorilor de trafic ruşi, după cum a explicat Tatiana Anodina, directoarea Comitetului Interguvernamental de Aviaţie (MAK), în cadrul unei conferinţe de presă la Moscova. Anodina a mai precizat că aparatul Tupolev – TU-154 – cu care zbura Kaczynski se afla în stare bună de funcţionare când decolase de pe aeroportul din Varşovia şi că nu suferise nici o defecţiune în timpul zborului şi nici un motor sau vreun sistem de zbor nu se defectaseră.

În cadrul conferinţei de presă de la Moscova,

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lovitură uriașă pentru Biden după prestația slabă de la dezbaterea cu Trump. Cele mai mari publicații americane îi cer retragerea din cursa pentru prezidențiale

Ziare.com acum 3 ore
Cele mai mari trei publicații americane îi cer lui Joe Biden să se retragă din cursa prezidențială. NY Times a scris în mod explicit acest lucru. Ulterior, s-au alăturat echipele redacționale ale Wall Street Journal și Washington Post. Publicațiile

Accident grav pe o șosea din Timiș. Trei morți, doi răniți

Press Alert acum 4 ore
Foto: Arhivă Grav accident de circulație, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe raza localității timișene Tomnatic. Trei persoane au murit, alte două au fost grav rănite. „În urma apelului primit la 112 din data de 29 iunie 2024, la ora 04:42, am fo

Sfântul Petru şi Pavel: peste 495.000 de români îşi serbează sâmbătă onomastica

Mediafax acum 5 ore
Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor, peste 495.000 de români poate nume sau derivate din Petru şi Pavel. Cei mai mulţi, 127.370, poartă numele Petru, urmaţi de cei cu numele Paul, 78.535, Petre, 51.065, şi Petrică, 33.975, şi Pav

Botoșani Cinci copii la spital, după ce s-au intoxicat cu ciuperci otrăvitoare culese din pădure

Ziua Constanta acum 3 ore
Cinci copii din județul Botoșani au fost transportați de urgență la spital după ce s-au intoxicat cu ciuperci otrăvitoare culese din pădure. „Prezentau dureri abdominale cu vărsături. Li s-au recoltat analize de laborator, tratament și au fost inter

Congres extraordinar la USR. Formaţiunea îşi desemnează candidatul la prezidenţiale

Mediafax acum 6 ore
Congresul extraordinar al USR de sâmbătă începe la ora 10.00. În cadrul acestui eveniment, delegaţii partidului vor alege candidatul USR la alegerile prezidenţiale şi membrii unui nou Birou Naţional. Congresul va începe cu un discurs al noului preşe

Congres USR - Nicuşor Dan: Rămân partenerul USR-ului în misiunea pe care şi-a stabilit-o / Există un singur cuvânt care defineşte opoziţia la această schimbare şi cuvântul ăla se numeşte PSD / Lupta asta durează

News.ro acum 2 ore
Nicuşor Dan: Rămân partenerul USR-ului în misiunea pe care şi-a stabilit-o / Există un singur cuvânt care defineşte opoziţia la această schimbare şi cuvântul ăla se numeşte PSD / Lupta asta durează

Marşul Normalităţii are loc sâmbătă, în Piaţa Victoriei / Oamenii sunt chemaţi să susţină „familia naturală întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat şi o femeie”

News.ro acum o ora
Marşul Normalităţii ediţia 2024 are loc, sâmbătă de la ora 13.00, în Piaţa Victoriei, un eveniment autorizat de Primăria Capitalei. Oamenii sunt chemaţi, pe un eveniment creat pe Facebook, de la ors 12.00, să susţină „familia naturală întemeiată pe

Iran: Un diplomat al liniei dure şi singurul moderat, în turul doi al alegerilor prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Votul pentru înlocuirea lui Ebrahim Raisi după decesul acestuia într-un accident de elicopter s-a rezumat la o cursă strânsă între singurul moderat dintr-un grup de patru candidaţi şi protejatul liniei dure a liderului suprem, scrie Reuters. Cu pest

Șase medalii pentru elevii români la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori

Ziare.com acum o ora
Elevii români au obținut o medalie de aur și cinci de argint la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori, desfășurată în Antalya (Turcia). Conform Ministerului Educației, cei şase medaliați sunt din Iași, București și Constanța. Medalia de a

Asociația Națională a Agențiilor de Turism „Recomandăm turiștilor să cumpere bilete de avion prin agențiile de turism, pentru a fi protejați și a avea alternative în caz de anulare”

Ziua Constanta acum 30 minute
Totodată, subliniază ANAT, companiile aeriene nu anunţă întotdeauna clienţii despre anulări sau întârzieri, în schimb, agenţiile de turism informează turiştii, asigurându-se că aceştia nu se prezintă la aeroport decât atunci când au o alternativă de

Vremea

București
acum

32°
sâm.

21°/33°
dum.

21°/35°
lun.

21°/38°
mar.

21°/36°
Iasi
acum

30°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
mar.

19°/28°
Constanta
acum

30°
sâm.

21°/30°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
mar.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°
mar.

19°/22°
Timisoara
acum

30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/36°
lun.

22°/35°
mar.

16°/25°