În urmă cu vreo 20 de ani, "tiranul" Ceauşescu s-a arătat mulţimii din balconul citadelei comuniste. Era tot iarnă, ca şi acum. Şi sărăcie, şi foame, şi frig, şi nemulţumire, şi deznădăjduire... ca şi acum. Dar mai ales întuneric. Un întuneric gros şi apăsător, în care se cuibărise blazarea. Frica şi suspiciunea. De acolo, din terasa aceea otrăvită, a început prăbuşirea ultimului secretar general al PCR. Îmbrâncit de ai lui şi de ai altora, dar în ţipetele populaţiei isterizate şi răpănoase, gata să se jertfească pentru... libertatea făgăduitoare de cai verzi pe pereţi.
Fix la două decenii, dintr-un alt balcon, poporul s-a aruncat în cap de data asta. Chiar din "Casa Poporului" – ce sumbră simbolistică! –, la temelia căreia stau îngropate visurile câtorva idealişti naţionalişti. Din acelaşi loc în care "ceata lu’ Pleaşcă" tropăia deunăzi la condamnarea regimului "ilegitim şi criminal". Aşadar, înaintea altui Crăciun terorizat de spaime, gloata a ţipat iarăşi "Libertate!". Însă de pe targă, cu chipul zdrobit şi însângerat. Deschizându-şi aripile negre şi fâlfâindu-le tragic. Cu nasul înfundat în pupitrul premierului de mucava. "Pentru tine, Boc!", a urlat sinucigaşul către fiul nefericirii şi al ghinionului. Căci Nefericirea îi e mamă tristei făpturi din Răchiţele şi Ghinion, tată. Perceptor al nevolniciei generalizate, la un ceas neprielnic al capitalismului scăpătat. Or, cui îi place să-şi trimită semenii la "închisoarea datornicilor"? Îl simt frământându-se, în cumsecădenia nepărăsită a ţăranului din Apuseni, prizonier al unui crez ce nu mai seamănă cu cel iniţial. Cum să dea înapoi, cum să fugă de îndatorirea patriotică aşezată pe umeri-i înguşti? Până unde onestitatea şi loialitatea înseamnă virtuţi?, mă întreb privindu-l pe demn de compătimitul napocitan. Nu-i răspunde nimeni, în atmosfera de "nevroză colectivă". Opintelile sale de a se băr
