Ultimul subiect de morfolit pentru politicieni şi vuvuzelele bocitoare de pe lîngă ei se dovedeşte admiterea României în spaţiul Schengen. Care nu este o abstracţiune matematică, euclidiană sau ba, ci o realitate fizică cu multe implicaţii chimice pentru cei care trăiesc în acest loc geografic/geometric. Europa. Mai devreme sau mai tîrziu vom intra în tot ce a mai rămas de intrat/admis. Se pare însă că este mai greu de ieşit din noi înşine. Vom vedea. Astfel zise am selectat cîteva cărţi care cuprind diverse aspecte ale lumii la care se tot face referire. Şi omenimea (termenul îi aparţine lui Romulus Rusan) dinlăuntrul ei. O lume întoarsă pe dos. Convorbiri cu Ovidiu Nimigean (Editura Paralela 45, 2010) este un lung şi incitant taifas cu profesorul (cunoscut) şi scriitorul (mult mai puţin) Paul Miron. Un călduros şi emoţionant Cuvînt înainte al lui Nicolae Manolescu vine ca o confirmare nu doar a unei preţuiri umane, ci şi ca o recunoaştere a străduinţelor de cursă lungă ale unui intelectual român, căruia i-a fost dat să-şi trăiască mare parte din existenţă pe alte meleaguri decît cele natale. Avem la îndemînă o lungă confesiune ce acoperă cîteva decenii de existenţă personală şi destin european. Este în primul rînd meritul prozatorului Ovidiu Nimigean, care, cunoscînd bine dosarul bio-bibliografic al lingvistului de la Freiburg a ştiut bine să ghideze mărturiile/confesiunile unui om care trecut prin multe. O primă parte acoperă copilăria, adolescenţa şi tinereţea lui Paul Miron. Povestea este terifiantă, căci nu e chiar simplu să faci doi ani de puşcărie la 15 ani pentru (presupuse? reale? nedovedite?) simpatii legionare. Restul a urmat de la sine. Războiul, fuga din ţară, tribulaţiile prin Europa şi un prim Paris salvator. Student la catedra faimosului Curtius, dar ajungînd repede cadru didactic prin Germania, care-i devine Heimat (patrie), Paul Miron ajunge